Știri

Moldova IT Parc face primul bilanț

Numărul rezidenților primului parc IT din țara noastră în anul 2018 a ajuns la 346 – companii autohtone și străine din domeniul tehnologiei informației, care au aderat la Moldova IT Parc. Amintim că acesta și-a început activitatea la 1 ianuarie 2018 și a fost creat pe un termen de 10 ani. În această perioadă vor fi create noi locuri de muncă şi atrase investiții locale şi străine. Inițial, era preconizată atragerea în calitate de rezidenți a circa 400 de companii, dar deja este evident că acest obiectiv va fi depășit. Conform rezultatelor preliminare, în anul precedent venitul din vânzări a ajuns la aproape 2 mld. lei. „Pentru Republica Moldova domeniul IT este unul de perspectivă. Fiind o țară mică, nu trebuie să producem doar brațe de muncă, trebuie să pregătim specialiști pentru industrii cu valoare adăugată înaltă”, a spus Pavel Filip. În primul an de activitate, peste 6600 de persoane au fost angajate în companiile din cadrul Moldova IT Park. Salariul mediu al acestora ajunge la aproape 26 de mii de lei. În această perioadă, exporturile produselor rezidenților au crescut până la 600 mil. lei în trimestrul IV de activitate, iar numărul companiilor cu capital străin a atins cifra de 96. Moldova IT Park rămâne în continuare o platformă atractivă pentru rezidenți. Printre facilitățile acordate se numără achitarea impozitului unic în mărime de 7% din venitul din vânzări, precum și eliminarea barierelor birocratice. De asemenea, parcul oferă un regim virtual de funcționare - rezidenții acestuia își pot desfășura activitatea și beneficia de facilitățile acordate chiar din propriile oficii sau reședințe, după o înregistrare prealabilă.

via | gov.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

1238 vizualizări

Data publicării:

06 Februarie /2019 11:00

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

it parc | rezident | locuri de muncă | impozit unic | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon