Știri

Moldova și Azerbaidjanul își vor intensifica cooperarea economică

Moldova și Azerbaidjanul intenționează să intensifice cooperarea economică și prevăd să lanseze pentru aceasta o cursă aeriană directă între capitalele celor două state. Acesta a fost subiectul principal al întrevederii dintre prim-ministrul Moldovei, Chiril Gaburici, și ambasadorul Azerbaidjanului în țara noastră, Namig Hasan oglu Aliyev, relatează Noi.md. Potrivit unui comunicat al Serviciului de presă al Guvernului Moldovei, interlocutorii au menționat că, deși relațiile dintre Moldova și Azerbaidjan întotdeauna au fost pozitive, totuși cooperarea economică ar trebui valorificată pe deplin. Părțile au menționat necesitatea numirii unui copreşedinte al Comisiei interguvernamentale moldo-azerbaidjene cu profil economic din partea Moldovei. Chiril Gaburici şi Namig Hasan oglu Aliyev au specificat că o agendă amplă va genera creşterea schimbului economic bilateral. Prima şedinţă a Comisiei interguvernamentale va avea loc la Baku. În acest sens, oficialii au menţionat necesitatea lansării unei curse aeriene care să unească direct capitalele celor două state. „Aceasta va fi, de asemenea, un factor care va contribui la îmbunătăţirea relaţiilor economice dintre ţările noastre”, a spus prim-ministrul Chiril Gaburici. Namig Hasan oglu Aliyev l-a felicitat pe Chiril Gaburici cu prilejul învestirii în funcţia de prim-ministru şi i-a urat succese. La rîndul său, șeful Cabinetului de miniștri şi-a exprimat convingerea că există o mulţime de proiecte comune şi reciproc avantajoase atît pentru Moldova, cît şi pentru Azerbaidjan.

via | www.noi.md

1376 vizualizări

Data publicării:

06 Martie /2015 15:44

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Moldova | Azerbaidjan | cooperare | economia

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon