Știri

Moldova și Turcia vor intensifica relațiile bilaterale

Secretarul General al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Mihai Căpățînă, a avut astăzi, la Ankara, o întrevedere cu viceministrul Afacerilor Externe al Republicii Turcia, Ali Naci Koru, în cadrul unei vizite de lucru, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE. Agenda discuțiilor a inclus subiecte ce țin de cooperarea dintre cele două state în domeniile politic și economic, consolidarea cadrului juridic bilateral, securitatea misiunilor diplomatice și dezvoltarea rețelei Consulatelor Onorifice. De asemenea, a fost efectuat un schimb de opinii privind intensificarea relațiilor bilaterale, fiind punctată necesitatea ratificării, cît mai curînd, a Acordului de comerț liber dintre Republica Moldova și Republica Turcia, semnat la 11 septembrie 2014. Tot astăzi, Secretarul General Mihai Căpățînă a participat la evenimentul de prezentare a priorităților Președinției Republicii Moldova la Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră.

via | moldpres.md

1415 vizualizări

Data publicării:

25 Februarie /2015 15:11

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Turcia | cooperare | relaţiilor economice | acord | comerţ

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon