Știri

Moldovenii care muncesc sau trăiesc în Turcia vor avea dreptul la pensii

În perioada 18-19 ianuarie curent, la Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a avut loc ultima rundă de negocieri moldo-turce pe marginea proiectului de Acord în domeniul securității sociale între Republica Moldova și Republica Turcia. Discuțiile au vizat reglementările care vor fi prevăzute în Acord și documentele necesare pentru implementarea acestuia. Negocierile s-au desfășurat într-o atmosferă de prietenie și cooperare. Acordul negociat va oferi posibilitate persoanelor, care au desfășurat o activitate de muncă și/sau domiciliază pe teritoriul unuia sau ambelor state contractante, să-și realizeze dreptul la pensie conform legislației statelor în care au activat – Republicii Turcia și/sau Republicii Moldova. Documentul prevede acordarea pensiilor pentru limită de vârstă, pensiilor de urmaş, pensiilor de invaliditate determinată de boli obișnuite, pensiilor şi indemnizaţiilor de invaliditate determinată de accidente de muncă și boli profesionale. De asemenea, vor fi acordate prestații pentru incapacitate temporară de muncă determinată de boli obișnuite sau accidente în afara muncii, prestații pentru incapacitate temporară de muncă determinată de boli profesionale sau accidente de muncă, prestații de maternitate, ajutoare materiale de deces și de șomaj. Menționăm că, Acordul între Republica Moldova și Republica Turcia urmează să fie semnat anul curent. Până în prezent, Republica Moldova a semnat 12 acorduri bilaterale în domeniul securităţii sociale cu România, Portugalia, Bulgaria, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Polonia, Ungaria, Belgia şi Lituania și Germania.

via | www.publika.md

1147 vizualizări

Data publicării:

20 Ianuarie /2017 18:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

acordarea pensiilor | Moldova | cetateni | Turcia | muncă

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon