16
08 2016
512

O monedă comemorativă dedicată celor 25 de ani de Independenţă a fost pusă în circulaţie

Banca Naţională a Moldovei (BNM) a emis o monedă comemorativă cu ocazia celor 25 de ani de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova.

Moneda este turnată din argint şi are valoarea nominală de 100 lei. Diametrul monedei este 37 mm, iar greutatea — 31,1 grame. În total au fost produse 300 de exemplare. Aceasta face parte din seria „Evenimente istorice” și este introdusă în circulație ca mijloc de plată, precum şi în scop numismatic. Prețul de vînzare al monedei este de 844 lei. Comercializarea monedelor comemorative va fi efectuată prin intermediul BNM și al băncilor licențiate.

Pe aversul monedei, în plan central este reprezentată Stema Republicii Moldova, iar cu majuscule este gravată inscripția „Republica Moldova”.

Pe reversul monedei, în plan central, este gravată inscripția „25 ANI” și imaginea Declarației de Independență a Republicii Moldova, în partea stîngă este reprezentat monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfînt, în timp ce în partea de sus este gravată inscripția „Proclamarea Independenței Republicii Moldova”.

Prima monedă comemorativă de argint, consacrată independenței Republicii Moldova, a fost lansată în 1996. Aceasta a fost dedicată aniversării a 5-a a proclamării independenței Moldovei. Ulterior au fost lansate monede comemorative dedicate celor 10, 15 și 20 de ani de independență a Republicii Moldova.


via | www.moldpres.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.