Știri

Oameni de afaceri chinezi, interesați să investească în sectorul energetic din Moldova

Un grup de oameni de afaceri din China s-a arătat interesat să inițieze proiecte investiționale în sectorul energetic din Republica Moldova. Subiectul a fost discutat în cadrul unei întrevederi oficiale pe care aceștia au avut-o cu ministrul economiei, Octavian Calmîc. Ministrul a precizat că atragerea unor investiții străine directe în economia națională constituie una din prioritățile Guvernului RM. Cele două părți au convenit asupra continuării dialogului bilateral privind posibilitatea inițierii unor proiecte investiționale de cooperare în domeniul energetic, inclusiv prin participarea la implementarea proiectelor de infrastructură energetică; dezvoltarea parteneriatelor private cu companiile din China privind dezvoltarea Zonelor Economice Libere, aeroportului Internațional Mărculești pentru un HUB Carco și a aeroportului din Bălți pentru transport de pasageri. De asemenea, au abordat și posibilitatea participării companiilor chineze la construcția de drumuri naționale și cale ferată de legătură pe principalele coridoare europene pe direcțiile București-Chişinău-Kiev sau Odesa; participarea la dezvoltarea rețelei interne de fibra optică pentru transmiterea de date și comunicarea guvernamentală, precum și dezvoltarea spațiilor expoziționale pentru SA Moldexpo, operatorul naţional din domeniul expozițional.


via | bani.md

1041 vizualizări

Data publicării:

23 August /2016 10:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

China | Moldova | investiţii | sectorul economic | Moldexpo

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon