Știri

ONU va oferi asistenţă Republicii Moldova în domeniile de competenţă

Secretarul General ONU, Ban Ki-moon, şi-a exprimat speranţa că Guvernul Republicii Moldova va întreprinde acţiuni pentru implementarea noilor Obiective globale pentru Dezvoltarea Durabilă în perioada post-2015 adoptate recent. Declaraţia a fost făcută în cadrul întrevederii oficialului ONU cu premierul Valeriu Streleţ care participă la sesiunea a 70-a a Adunării Generale a Naţiunilor Unite. Secretarul General Ban Ki-mooon a reiterat disponibilitatea ONU pentru oferirea asistenței Republicii Moldova în domeniile de competență. La rândul său, Prim-ministrul Valeriu Streleț a lansat invitația în adresa Secretarului General ONU de a efectua o vizită oficială în Republica Moldova. Prim-ministrul Valeriu Streleț a apreciat rolul important al agențiilor și programelor ONU în procesul asistenței pentru dezvoltarea Republicii Moldova, pe parcursul anilor. Valeriu Streleț a declarat că s-a făcut un pas important în avansarea eforturilor globale de dezvoltare, referindu-se la adoptarea agendei post-2015 cu obiectivele de dezvoltare durabilă, bazate pe trei piloni inter-conectaţi – economic, social şi de mediu. Interlocutorii s-au referit, de asemenea, la situația regională de securitate și evoluțiile în dialogul pentru reglementarea conflictului transnistrean, fiind menționată relevanța proiectului ONU privind măsurile de încredere.

via | www.trm.md

1347 vizualizări

Data publicării:

30 Septembrie /2015 12:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

ONU | Strelet | cooperare | asistență

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon