Știri
Orașul Soroca va avea stație de epurare
Slovenia va contribui la construcția unei stații de epurare în orașul Soroca. Compania RIKO (Slovenia) a finalizat propunerea de proiect pentru executarea lucrărilor de proiectare și construcție a stației de epurare a apelor uzate în orașul Soroca, în valoare de 7,7 milioane de euro.
Despre aceasta au anunțat reprezentanții Centrului pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (CDCI), subordonat Guvernului Republicii Slovenia, la o întrevedere cu ministrul în exercițiu al Mediului, Valeriu Munteanu.
Din suma totală, un grant în mărime de 20% (circa 1,5 milioane de euro) va fi alocat din partea CDCI, 65% din costul proiectului (5 milioane de euro) în formă de credit - de la SID Bank, iar 15% cofinanțare vor fi alocate din partea Republicii Moldova.
În context, ministrul Mediului a solicitat transmiterea ofertei pentru finanțarea proiectului privind proiectarea și construcția stației de epurare a apelor uzate în orașul Soroca.
Ministrul a apreciat inițiativa părții slovene, menționând că țara noastră este deschisă pentru orice dialog constructiv și a afirmat că instituția pe care o conduce va utiliza toate facilitățile disponibile pentru a crea în satele și orașele noastre condiții decente de trai.
via | www.realitatea.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
3

1704 vizualizări
Data publicării:
16 Decembrie /2015 12:20
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
investiţii|stație de epurare
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *