Știri

Parlamentul Republicii Moldova găzduiește cea de-a 45-a sesiune a APCEMN

În perioada 8-10 iunie, Parlamentul va găzdui cea de-a 45-a sesiune a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN), informează Noi.md. Deschiderea sesiunii plenare va avea loc pe 9 iunie. Mesaje de salut vor adresa participanților la reuniune președintele Parlamentului Andrian Candu, președinte în exercițiu al APCEMN, și ministrul Afacerilor Externe, Natalia Gherman, președinte în exercițiu al OCEMN. În cadrul sesiunii vor fi discutate și aprobate rapoartele și recomandările celor trei comisii specializate ale APCEMN. Comisia afaceri economice va discuta raportul privind rolul noilor tehnologii în dezvoltarea și consolidarea societății informaționale în statele membre ale OCEMN. Comisia afaceri politice și juridice va supune dezbaterilor raportul privind principiile fundamentale ale legislației electorale în statele membre. Comisia afaceri culturale va dezbate raportul privind rolul sportului în promovarea creșterii, ocupării forței de muncă și coeziunii sociale în regiunea OCEMN. În cadrul sesiunii vor fi aleși vicepreședinții APCEMN și vicepreședintele responsabil de chestiuni financiare. La sfîrșitul celei de-a 45-a sesiuni, președinția APCEMN va fi transmisă, conform principiului rotației, Parlamentului României. Parlamentul Republicii Moldova a deținut președinția APCEMN pentru prima jumătate a anului 2015. Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră, creată în 1993, numără 12 state membre: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federația Rusă, Turcia, Serbia și Ucraina.

via | www.noi.md

1382 vizualizări

Data publicării:

08 Iunie /2015 10:54

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

parlament | APCEMN | afaceri economice | cooperare

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon