Știri

Peste 60 de proiecte culturale vor obține finanțare bugetară în 2015

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, Ministerul Culturii a anunțat finanțarea a 62 de proiecte culturale cîștigătoare din totalul celor 111 participante la concurs. Cota finanțării de stat a proiectelor culturale pentru asociațiile obștești, stabilită prin Legea bugetului pentru anul 2015, este de 2 milioane de lei. La Concursul proiectelor culturale 2015 au fost depuse 111 proiecte venite din partea a 71 de asociații obștești, inclusiv uniuni de creație. În acest an se remarcă o creștere a cotelor de finanțare pentru domeniile arte vizuale, cinematografie și muzică. Comparativ cu anul precedent, pentru anul 2015 cota participanților la concurs a asociaților obștești a scăzut ușor de la 76 la 71 de asociații. Totodată, a fost atestată și o scădere a numărului de proiecte culturale depuse – 111 față de 134 pentru anul 2014. Deși a scăzut numărul participanților, totuși numărul cîștigătorilor a crescut față de anul trecut: 44 de asociații în anul 2015 față de 38 de asociații în anul 2014. Proiectele culturale finanțare sînt clasificate în 8 categorii: Artă populară și muzeografie, Arte vizuale, Cinematografie, Cultura comunitară, Literatură, Muzică, Patrimoniu, Teatru. Cea mai mare sumă de finanțare este de 100 de mii de lei și a fost cîștigată de două proiecte: „Festivalul Internațional de Film Documentar Cronograf, ediția a XII-a” și „Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru și Film ClassFest”. Cea mai mică sumă de finanțare este de 10 mii de lei, de care au beneficiat patru proiecte cîștigătoare. Alina Popescu

via | www.noi.md

1310 vizualizări

Data publicării:

02 Februarie /2015 16:06

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

проекты | финансирование | proiecte | finantare | granturi

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon