Știri

Piața franceză, atractivă pentru producătorii de mobilă din Moldova

Piața mobilei din Franța, care are o valoare totală de circa 9,34 mld. euro, reprezintă o piață potențială pentru producătorii din Republica Moldova, constată autorii unui studiu, efectuat la solicitarea Organizației pentru Atragerea Investițiilor și Promovarea Exportului din Moldova (MIEPO) și prezentat producătorilor autohtoni de mobilier. Studiul a fost elaborat cu sprijinul Proiectului de Suport pentru Implementarea DCFTA în Republica Moldova și prezintă caracteristicile sectorului și tendințele pieței, cerințele clienților față de mobilier, calitatea și formarea prețurilor pentru produsele specifice cercetate. De asemenea, sunt analizate procedurile de export, documentația necesară, barierele tarifare și netarifare la importul mobilei. Franța este unul din cei mai mari importatori de mobilier la nivel mondial, cu o cotă de 4,9%. Principalele categorii de mobilier spre care se orientează consumatorul francez sunt articolele de tapițerie, mobilierul de bucătărie, canapele, fotolii și bănci. Potrivit studiului, circa 43% din consumul intern de mobilier din Franța este asigurat din importuri, iar tendința este în continuă creștere. Din totalul importurilor de mobilă 13% reprezintă importurile din țările extracomunitare. În acest sens, piața mobilei din Franța este una atractivă și reprezintă o oportunitate de extindere a exporturilor moldovenești în țările Uniunii Europene. Un avantaj este și rețeaua de distribuție ramificată, cu peste 12.400 de puncte de desfacere și un spațiu total estimat de 18 milioane de metri pătrați. Cercetătorii au studiat și preferințele consumatorilor din Franța. Studiul recomandă producătorilor din Republica Moldova să se orienteze pe segmentul mobilierului modern, cu incorporări stilistice de epocă. În anul 2015, țările comunitare au importat din Republica Moldova mobilier în valoare de circa $100 mil., iar principalii consumatori au fost din Germania, Cehia, Polonia, România și Olanda.

via | bani.md

1435 vizualizări

Data publicării:

29 Octombrie /2016 10:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Piața mobilei | Republica Moldova | atragerea investitiilor | Franța | DCFTA | extindere a exporturilor

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon