Știri

Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2017, propus spre consultare

Ministerul Finațelor a elaborat proiectul legii bugetului de stat pentru 2017 și l-a propus spre consultare. Conform proiectului, veniturile bugetului de stat în 2017 vor constitui peste 32,7 mld. lei, iar cheltuielile – circa 36,9 mld. lei, deficitul bugetar – 4,15 mld. lei. Totodată, proiectul prevede că la situaţia din 31 decembrie 2017, datoria de stat internă nu va depăşi 21,25 mld. lei, datoria de stat externă – 39,6 mld. lei, ceea ce este echivalentul a $1,893 mld. Cât privește transferul din bugetul de stat la bugetul asigurărilor sociale de stat, acesta va constitui peste 5,5 mld. lei, iar transferul la fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală va fi în sumă de 2,6 mld. lei. Pentru anul următor vor fi acordate alocații pentru dezvoltarea mai multor domenii, cum ar fi susținerea investitorilor, crearea noilor locuri de muncă, realizarea procesului de privatizare a bunurilor proprietate publică de stat, susținerea producătorilor agricoli etc. Astfel, se prevede acordarea alocațiilor pentru susținerea agricultorilor în sumă de 900 mln. lei, destinați Fondului de subvenționare a producătorilor agricoli, dintre care 231 mil. lei din contul Programului de suport bugetar ENPARD al Comisiei Europene. Mijloacele financiare vor fi utilizate pentru crearea serelor de iarnă, solariilor și tunelurilor, care vor asigura producerea fructelor și legumelor pe teren protejat, înființarea, modernizarea și defrișarea plantațiilor multianuale, procurarea tehnicii și utilajului agricol convențional. De asemenea, resursele materiale prevăzute pentru sectorul agricol vor fi utilizate pentru creditarea producătorilor agricoli de către instituțiile financiare, consolidarea terenurilor agricole, dezvoltarea infrastructurii rurale etc. Din bugetul de stat pentru anul 2017, 100 mil. lei sunt prevăzuți pentru Fondul pentru Eficiență Energetică, iar 200 mil. lei vor fi distribuiți Fondului național de dezvoltare regională. Proiectul legii bugetului pentru 2017 își propune și susținerea segmentului educației. În acest scop vor fi alocați mai mult de 10 mil. lei, care vor fi utilizați pentru elaborarea și implementarea standardelor educaționale și formarea profesională a cadrelor didactice și de conducere din învățământul general. Totodată, în Fondul de Investiții Sociale vor fi prevăzuți 816 mil. lei pentru lucrări de renovare a instituțiilor de învățământ primar, gimnazial și liceal din subordinea autorităților publice locale, din contul împrumutului acordat de Banca Mondială în cadrul proiectului Reforma educației. În scopul finanțării investițiilor capitale vor fi repartizați circa 1,8 mld. lei. În scopul stimulării investițiilor pentru dezvoltare regională, prin crearea locurilor noi de muncă, este prevăzută suma de 20 mil. lei, iar pentru implementarea programului de stat „Prima casă” vor fi alocați din bugetul de stat 15 mil. lei. Proiectul legii elaborat de Ministerul Finanțelor poate fi consultat pe site-ul ministerului.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

2488 vizualizări

Data publicării:

28 Noiembrie /2016 12:00

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

Ministerul Finanţelor | legea bugetului de stat | venituri | cheltuieli | datoria de stat

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon