Știri

„START pentru TINERI”. Revizuirea Programului

Autoritățile au elaborat noul concept al Programului „START pentru TINERI: o afacere durabilă la tine acasă”. Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea acestuia a fost inclus pe agenda ședinței secretarilor generali și, ținând cont de actualizarea documentului, prevede abrogarea HG nr. 973/2018 prin care a fost aprobat Programul actual. Programul va fi implementat în continuare de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).
 
Astfel, se propune extinderea termenului de implementare de la 2 la 3 ani, precum și excluderea criteriului obligatoriu de participare la Componenta „Instruire și consultanță antreprenorială”. Astfel, tinerii vor avea posibilitate să acceseze toate instrumentele de suport prevăzute în Program la orice etapă de implementare a proiectului investițional.
 
De asemenea, se preconizează majorarea suportului financiar nerambursabil de la 180 mii lei până la 200 mii lei, pentru a acoperi și investițiile necesare inițierii afacerii.
 
Obiectivul general al Programului este promovarea antreprenoriatului în rândul generației tinere în vederea sprijinirii integrării socio–economice a tinerilor. Conform datelor statistice, doar 3 din 10 tineri sunt plasați în câmpul muncii, iar circa 2/3 sunt economic inactivi, din totalul tinerilor ocupați pe piața muncii peste 31% au locuri de muncă informale, iar 10,4% din rândul tinerilor salariați lucrează fără contracte individuale de muncă.
 
Astfel, Programul nou va include următoarele 4 componente de implementare:
1) Instruire și consultanță antreprenorială (informare, acordarea suportului consultativ și cursuri de formare antreprenorială);
 2) Suport financiar nerambursabil (finanțarea nerambursabilă este de maxim 70% din suma proiectului investițional, dar nu va depăși 200 mii lei, iar contribuția beneficiarului va constitui minim 30% din suma proiectului investițional);
 3) Credit cu porțiune de grant – este un nou mecanism de finanțare, conform căruia, finanțarea proiectului eligibil poate fi acordată în sumă de până la 1,76 mil. lei, care va include porțiunea de împrumut rambursabil de 85% acordat beneficiarului de Instituțiile Financiare Partenere (IFP) și porțiunea de suport financiar nerambursabil de 15%;
 4) Monitorizare - evaluarea realizării proiectelor investiționale finanțate în cadrul Programului, ceea ce presupune: procesul de monitorizare al beneficiarului și verificarea respectării condițiilor și utilizării resurselor financiare conform destinației stabilite în contractul de finanțare nerambursabilă.
 
Noul Program preconizează crearea/menținerea a cel puțin 350 locuri de muncă, inclusiv 50% în zonele rurale, iar cel puțin 10% din companiile finanțate vor aplica elemente inovative și de dezvoltare durabilă. Un alt indicator este susținerea a 350 de tineri să își lanseze o afacere, iar ca urmare volumul de investiții în economia națională să sporească cu circa 100 mil. lei.
 
Implementarea Programului necesită un buget de 60 mil. lei cu posibilitatea de a fi suplinit cu fonduri ale donatorilor locali și externi.
 
Conform Raportului anual de implementare a Programelor din gestiunea ODIMM, pentru anul 2021, prin intermediul Programului „START pentru TINERI” au fost finanțate 131 de ÎMM, ceea ce a atras investiții în economie în valoare de circa 30 mil. lei și a contribuit la crearea și menținerea a 250 locuri de muncă.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

932 vizualizări

Data publicării:

24 Mai /2022 07:58

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

start pentru tineri | concept | Hotarire de Guvern | Proiect | ODIMM

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon