12
11 2015
567

UE va continua realizarea proiectelor de investiții în Moldova

Uniunea Europeană este gata să sprijine Moldova în implementarea proiectelor de investiții ce vizează dezvoltarea zonelor rurale și facilitează punerea în aplicare a Acordului de asociere în partea ce ține de crearea zonei de liber schimb aprofundat și cuprinzător.

Acest lucru a fost reiterat în cadrul unei întîlniri dintre secretarul general al Guvernului Republicii Moldova, Serghei Palihovici, cu membrii delegației Comisiei Uniunii Europene, care se află într-o vizită de lucru la Chișinău, relatează Noi.md.

Din delegație fac parte Gianpiero Borzillo, coordonator pentru statele Parteneriatului Estic, Emma Sandahl, ofițer pe asistenţa internațională şi expert gender, şi Rudie Filon, responsabil relații cu Republica Moldova și Georgia a Comisiei Europene.

În cadrul întrevederii s-a discutat despre stadiul actual al implementării proiectelor realizate în ţara noastră cu suportul Uniunii Europene, precum şi subiectele ce vizează planificarea colaborării bilaterale pentru perioada următoare. În particular, au fost examinate posibilităţile de asistenţă din partea UE în promovarea reformei administraţiei publice şi a proiectului SIGMA, ce prevede evaluarea sistemului public din Republica Moldova, precum şi extinderea misiunii de consiliere la nivel înalt a Guvernului Republicii Moldova.

În context, Serghei Palihovici a menţionat că unul dintre obiectivele Cancelariei de Stat a Republicii Moldova, în calitate de autoritate națională de coordonare a asistenţei externe, este consolidarea capacităților instituțiilor publice, pentru a asigura funcţionalitatea şi eficienţa acestora, dar şi pentru durabilitatea investiţiilor.

Un alt subiect al discuţiei a vizat perspectivele de colaborare pe termen mediu (2017-2019). În acest context, oficialii europeni au confirmat disponibilitatea de a sprijini Republica Moldova în realizarea proiectelor investiţionale axate pe dezvoltarea rurală şi facilitarea implementării Acordului de asociere, ce ţine de crearea zonei de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător (DCFTA).

Secretarul general al Guvernului a dat asigurări că proiectele de modernizare a infrastructurii şi serviciilor publice vor fi promovate indiferent de procesele şi provocările politice din ţara noastră, astfel încît oamenii din Republica Moldova să obţină cît mai multe beneficii de pe urma asistenţei Uniunii Europene.

Părţile au convenit să menţină un dialog activ în continuare, în vederea racordării activităţilor planificate la prevederile cadrului strategic de dezvoltare a ţării.

via | www.noi.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.