Știri
Unități de schimb valutar, sancționate anul trecut de Banca Națională
Aproximativ 100 de
unități de schimb valutar au fost sancționate pe parcursul anului trecut, ca urmare a 595 de controale efectuate de specialiștii Băncii Naționale a Moldovei.
În urma controalelor efectuate în perioada menționată, la 97 (16,30 %) din unitățile de schimb valutar au fost depistate diverse încălcări, dintre care cele mai frecvente încălcări țin de:
- raportarea cu erori/neraportarea la Banca Națională a Moldovei/modificarea informației privind cursurile aplicate la efectuarea operațiunilor de schimb valutar în numerar;
- neaplicarea mașinilor de casă și control;
- neafișarea informației necesare la loc vizibil pentru persoane fizice;
- lipsa la nivelul stabilit a mijloacelor circulante în capitalul social;
- neprezentarea modificărilor la datele conținute în documentele anexate la cererea de eliberare a licenței.
Urmare constatării încălcărilor menționate mai sus, în conformitate cu prevederile Legii nr.62-XVI din 21.03.2008 privind reglementarea valutară, Banca Națională a aplicat unităților de schimb valutar următoarele sancțiuni:
- 3 retrageri a licenței de activitate;
- 29 suspendări de activitate;
- 5 amenzi;
- 60 avertismente.
Informația privind suspendarea /retragerea de către Banca Națională a Moldovei a licențelor caselor de schimb valutar / hotelurilor pentru efectuarea operațiunilor de schimb valutar în numerar cu persoane fizice și privind limitarea prin interzicerea de a efectua operațiunile menționate prin punctele de schimb valutar ale băncilor licențiate urmare controalelor efectuate, este publicată și actualizată permanent pe pagina-web.md/ro/content/sanctiuni-aplicate-unitatilor-de-schimb-valutar-anul-2016 a Băncii Naționale a Moldovei.
Banca Națională a Moldovei va continua supravegherea unităților de schimb valutar în strictă conformitate cu prevederile Legii nr.62-XVI din 21.03.2008 privind reglementarea valutară și aplicarea măsurilor corespunzătoare în vederea disciplinării unităților de schimb valutar care comit încălcări ale legislației în vigoare.
via | bani.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
3

1932 vizualizări
Data publicării:
09 Ianuarie /2017 13:00
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
unități de schimb valutar|BNM|schimb valutar
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *