Știri

Va fi elaborat un registru al producătorilor horticoli

Autorităţile anunţă că în curând va începe elaborarea unui Registru al producătorilor horticoli, după modelul celui din sectorul vitivinicol, deţinut de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului. Necesitatea creării vine în condiţiile în care, actualmente nu poate fi urmărită trasabilitatea unui şir de culturi din acest sector, transmite Ipn. Ministrul agriculturii şi industrie alimentare, Eduard Grama, a declarat la şedinţa Clubului de presă al Asociaţiei Ziariştilor Economişti, că în prezent nu există o procedură de declarare a recoltei obţinute, iar statistica agricolă se află la un nivel scăzut, fapt ce generează neimpozitarea recoltei colectate de pe terenurile agricole. Nu poate fi urmărită trasabilitatea unor culturi agricole, lipseşte Registrul producătorilor, nu doar a celor de cerealiere, dar şi a producătorilor de legume , fructe, pomuşoare şi altor produse cu valoare adăugată mare şi chiar unor produse procesate, a notat ministru. Ministrul a mai adăugat că pentru crearea ANSA au fost depuse eforturi mari şi rolul acestei Agenţii este unul decisiv în relaţiile comerciale externe ale Republicii Moldova, dar şi pentru piaţa internă. În cadrul acesteia au fost comasate trei instituţii de stat şi în prezent ANSA are circa 1500 de angajaţi. Instituţia similară din România are doar 500 de angajaţi, iar piaţa României este cu mult mai mare decât a Republicii Moldova. Potrivit lui, ANSA fiind o instituţie nouă, unele greşeli comise de colaboratori ar putea fi explicate prin lipsa de experienţă.

via | ipn.md

1146 vizualizări

Data publicării:

11 Februarie /2016 12:30

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

registru | producatori | horticultura | ANSA | Moldova

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon