Servicii electronice

Agenţii economici, recent deveniţi plătitori de TVA, se pot conecta la servicii electronice fiscale în orice IFS teritorial

Reieşind din condiţiile modernizării şi implementării ample a tehnologiilor avansate în toate sferele de activitate, raportarea fiscală pe suport de hârtie a devenit una irelevantă. În acest context, Serviciul Fiscal de Stat a întreprins un şir de măsuri pentru ca comunicarea fiscală cu contribuabilii să fie realizată într-un mod cât mai eficient şi comod. Astfel, persoanele fizice şi cele juridice beneficiază de acces la un spectru vast de servicii electronice fiscale, inclusiv la SIA „Declaraţie electronică” - metodă modernă de expediere on-line a dărilor de seamă fiscale la orice oră şi de oriunde. Pentru a intensifica aceste acţiuni, întru asigurarea conectării agenţilor economici recent deveniţi plătitori de TVA în condiţii optime şi comode, comunicăm că agenţii economici care se încadrează în această categorie, se pot conecta la serviciile enunţate şi în cadrul oficiilor fiscale teritoriale. Respectiv, pentru a semna actele necesare şi a recepţiona semnăturile electronice de autentificare în cadrul Inspectoratelor Fiscale de Stat teritoriale, care permit interacţiunea on-line cu autoritatea fiscală, este necesar de a parcurge următoarele etape: 1. Înregistrarea preventivă pe portalul servicii.fisc.md, în calitate de persoană juridică, a persoanelor responsabile de semnarea documentelor fiscale din cadrul entităţii raportoare. Lipsa înregistrărilor duce la imposibilitatea oferirii accesului la serviciile fiscale electronice şi generarea semnăturilor electronice de autentificare; 2. Scanarea şi expedierea pe adresa de e-mail certificare@fsi.fisc.md a documente enumerate în continuare, originalul cărora va fi prezentat în momentul semnării actelor necesare la oficiul fiscal teritorial: a) copia buletinului de identitate a persoanelor responsabile de semnarea documentelor fiscale din cadrul entităţii (conducător şi contabil-şef sau altă persoană împuternicită în modul stabilit); b) ordinul de desemnare ori procura de împuternicire a persoanei responsabile de prezentarea documentelor fiscale electronice prin intermediul serviciilor fiscale electronice, semnate de conducătorul entităţii raportoare, cu aplicarea ştampilei (conducătorul şi contabilul-şef vor fi aceiaşi ca şi în informaţia din SISF); c) copia procurii autentificate notarial privind împuternicirea persoanei cu dreptul de a semna documentele fiscale electronice din numele entităţii raportoare, de a semna Acordul de conectare la serviciile fiscale electronice a persoanelor juridice şi de a ridica semnătura (în cazul persoanelor ce substituie conducătorul şi/sau contabilul-şef, în cazul altor persoane decît conducătorul şi contabilul-şef, precum şi în cazul prezentării numai a persoanei indicate în ordinul / procura de împuternicire a persoanei responsabile); Suplimentar la documentele specificate, în caz de necesitate, entitatea raportoare va prezenta Centrului de Certificare, prin adresa electronică certificare@fsi.fisc.md, următoarele documente: a) copia autentificată a încheierii, hotărîrii / deciziei instanţei de judecată sau a organului de conducere împuternicit, în care sunt stipulate drepturile administratorului (provizoriu, insolvabilităţii, fiduciar) sau lichidatorului (membrului comisiei de lichidare), dacă entitatea raportoare se află în proces de insolvabilitate sau lichidare; b) copia permisului de şedere şi / sau a certificatul de atribuire a codului fiscal, eliberat de organul fiscal conform art. 163 alin. (7) al Codului fiscal, pentru conducătorul entităţii raportoare care este cetăţean străin sau apatrid; c) copia Certificatului de înregistrare a subiectului impunerii cu T.V.A., dacă informaţia privind înregistrarea respectivă în SISF lipseşte la momentul conectării (se prezintă de către entităţile ce cad sub incidenţa prevederilor art. 187 alin. (21 ) al Codului fiscal); d) copia extrasului din Registrul de stat al unităţilor de drept /Registrul de stat al persoanelor juridice, eliberat nu mai târziu de 15 (cincisprezece) zile înainte de data prezentării acestuia Operatorului, dacă în SISF lipseşte informaţia privind modificarea persoanei responsabile. În cazul expedierii pachetului de documente incomplet sau depistării neconformităţilor dintre setul de documente prezentat electronic şi informaţia despre înregistrarea Dvs. din SISF, Veţi fi informat telefonic sau prin intermediul poştei electronice de către Centrul de Conectare al Î.S. „Fiscservinform” despre necesitatea prezentării pachetului de documente complet şi/sau înlăturarea cauzelor ce au condiţionat refuzul conectării la serviciile fiscale electronice. Concomitent, dacă aţi expediat toate actele necesare, Centrul de Certificare va asigura generarea semnăturilor electronice, va completa şi sigila plicul cu dosarul Dvs., care vor fi expediate către IFS teritoriale, prin intermediul poştei speciale. În momentul recepţionării dosarului Dvs., expediat de către Centrul de Certificare al Î.S. „Fiscservinform”, IFS teritorial Vă va informa despre data şi ora conform cărora trebuie să Vă prezentaţi pentru semnarea actelor juridice şi recepţionarea semnăturilor electronice de autentificare. Atenţionăm că, la momentul prezentării pentru conectare la servicii electronice fiscale este necesar să prezentaţi în original documentele specificate. Scopul campaniei de abonare a contribuabililor, recent deveniţi plătitori de TVA la serviciile electronice fiscale în toate IFS teritoriale are la bază dezideratul de fortificare a cadrului de colaborare între autoritatea fiscală şi oamenii de afaceri, astfel încât să fie justificată misiunea SFS: „Funcţionarul fiscal în serviciul contribuabilului”. Specificăm, că subiecţii impunerii cu TVA şi persoanele fizice beneficiază gratuit de aceste servicii. Concomitent, persoanele juridice, care nu fac parte din categoria plătitorilor de TVA şi care aleg să interacţioneze prin instrumente moderne cu SFS, se pot abona contra plată la serviciile electronice fiscale în cadrul Centrelor de Conectare Regională din mun. Chişinău, Bălţi, Comrat şi or. Cahul.

Pentru informaţii suplimentare, Vă rugăm să apelaţi Centrul Unic de Apel al SFS, la numărul de telefon 0 8000 1525 sau să vizitaţi portalul servicii.fisc.md

author icon

Tatiana Staicova

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat

2595 vizualizări

Data publicării:

25 Februarie /2015 12:32

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

agenti economici | plăţi | TVA | servicii electronice | IFS

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon