Servicii electronice

Î.S. „Fiscservinform” facilitează autentificarea pe servicii.fisc.md

Alocarea într-un mod cât mai eficient a timpului impune tot mai mult utilizarea tehnologiilor avansate. Întrucât Î.S. „Fiscservinform” tinde spre dezvoltare şi ţine pasul cu aceste tehnologii, la momentul actual pune la dispoziţie un portofoliu vast de aplicaţii WEB şi servicii electronice disponibile pentru persoane fizice şi juridice. Accesarea lor, respectiv, impune o autentificare în sistem. Avînd în vedere prioritatea întreprinderii în prestarea calitativă, operativă şi cu respectarea nivelului înalt de securitate a datelor, care ghidează echipa noastră în activitatea desfăşurată, recent s-a implementat o nouă metodă de înregistrare şi autentificare pe portalul servicii.fisc.md. Mecanismul dat oferă utilizatorilor serviciilor fiscale electronice, mai multe avantaje, printre care:
  • Utilizatorii care gestionează mai multe companii vor avea acces la toate conturile acestora simultan, autentificându-se cu un singur cont de utilizator;
  • Posibilitatea vizualizării tuturor datelor din profil (cabinet virtual);
  • Oportunitatea de a efectua programarea în regim on-line la Centrul de Conectare, fără contactarea Centrului de Apel.
Pentru a beneficia de aceste facilităţi este necesară o nouă înregistrare electronică pe portalul servicii.fisc.md, unde veţi completa cîmpurile şi veţi indica o adresă de e-mail funcţională (deoarece va fi necesară confirmarea înregistrării de pe e-mail, prin accesarea link-ului). După ce validaţi înregistrarea trebuie să contactaţi Centrul Unic de Apel al SFS – 0 8000 1525 pentru confirmarea identităţii şi pentru a trece toate companiile gestionate pe contul nou creat. O alternativă a paşilor menţionaţi ar fi să vă apropiaţi la unul din Centrele de Conectare a Î.S. ,,Fiscservinform”, după cum urmează:
  • Centrul de certificare pe mun. Chişinău – or. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, nr. 162, bir. 220 (în incinta Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare);
  • Centrul de certificare pe mun. Bălţi – or. Bălţi, str. Ştefan cel Mare 128, bir. 305 (în incinta IFS teritorial pe mun. Bălţi);
  • Centrul de certificare pe mun. Comrat – or. Comrat, str. Comsomolului 20, bir. 2 (în incinta IFS teritorial pe mun. Comrat).
Mecanismul de migrare pe un cont unificat va fi pus în aplicare doar cu ajutorul Dvs. Este necesar să accesaţi servicii.fisc.md, să vă înregistraţi şi să creaţi cabinetul Dvs. virtual, care vă va uşura activitatea.





via | fiscservinform.md

3073 vizualizări

Data publicării:

31 Iulie /2015 13:10

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

Fiscservinform | autentificarea | FISC.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon