Servicii electronice

Toată informația despre finanțarea mediului de afaceri va fi disponibilă online

Toată informația privind programele și mecanismele de finanțare a antreprenorilor va fi disponibilă online, gratuit. Consiliul Economic al Prim-ministrului anunţă că a fost aprobat regulamentul cu privire la reglementarea cadrului instituţional şi mecanismul de coordonare a asistenței externe acordate Republicii Moldova, care prevede gestionarea modulului www.finantare.gov.md. Regulamentul prevede instituționalizarea și automatizarea raportării informației datelor pe www.finantare.gov.md pentru a asigura transparența maximă a banilor disponibili și condițiilor de finanțare, prevenind alocarea netransparentă a fondurilor. Astfel, orice schemă nouă de finanțare pentru susținerea mediului de afaceri sau modificare în schemele existente va fi notificată Cancelariei de Stat de către instituțiile responsabile pentru a fi plasată pe platforma unică. Condițiile date se referă atât la resursele financiare externe, cât și la cele bugetare. Vizitatorii portalului vor avea acces la informații despre proiectele/programele de asistență, finanțator sau linia de finanțare, partenerii proiectului, suma acordată antreprenorilor și criteriile de eligibilitate, dar și contactele instituției responsabile pentru informații detaliate. La moment, pe www.finantare.gov.md sunt plasate 27 de scheme de finanțare, care însumează aproape 500 milioane de euro. Portalul numără astăzi peste 134.000 de vizualizări. Platforma a fost lansată acum un an de către Secretariatul Consiliului Economic al Prim-ministrului, în contextul în care una dintre principalele constrângeri ale mediului de afaceri este accesul la finanţare.



via | www.eco.md

1646 vizualizări

Data publicării:

13 August /2015 09:50

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

informatii | finantare | mediului de afaceri

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon