News

Ce a intrat în vigoare începând cu 1 octombrie?

La 1 octombrie 2023 au intrat în vigoare modificările legislative ce se referă la stabilirea obiectului, cotei, cât și a periodicității declarării și modalitatea de calculare a taxei pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului.

Amintim, lista obiectelor impozabile cu taxă a fost completată cu poziții tarifare noi, cum ar fi: ambalajele din hârtie, carton, sticlă, metale și lemn. Totodată, în partea ce ține de modalitatea de calculare și declarare a taxelor pentru poluare, se aplică un nou mecanism de scutire de taxa pentru ambalaje pentru agenții economici, care recuperează și reciclează ambalajele puse pe piață de către aceștia. Astfel, subiecţii înregistraţi în SIA ”Managementul deșeurilor” beneficiază de o scutire de taxa pe ambalaje egală cu raportul dintre cantitatea de deşeuri valorificate şi cantitatea de deşeuri care corespunde obiectivului de valorificare.

Detalii aici https://monitorul.fisc.md/prevederi-noi-privind-declararea-modul-i-termenul-de-achitare-a-plailor-pentru-poluarea-mediului/ și aici.

 

Tot la 1 octombrie curent a intrat în vigoare Legea privind garantarea depozitelor bancare. Documentul reglementează funcționarea schemei de garantare a depozitelor pentru băncile care își desfășoară activitatea în Republica Moldova. Schema de garantare a depozitelor cuprinde Fondul de acoperire a depozitelor bancare. Pentru a asigura instituirea și funcționarea schemei de garantare a depozitelor se creează Fondul de acoperire a depozitelor bancare în calitate de fond de resurse financiare independent, fără personalitate juridică și care este administrat de FGDSB. Toate băncile care își desfășoară activitatea în Republica Moldova sunt instituții membre ale schemei de garantare a depozitelor.

Detalii aici.

 

Din 1 octombrie 2023, soferii si candidatii pentru obtinerea permiselor de conducere din grupa I, categoria AM, A1, A2, A, B1, B, soferi amatori, procedura de examinare medicala va fi efectuată de catre medicul de familie.

Detalii aici.

 

Din 1 octombrie curent, unele categorii de bugetari vor avea salarii mai mari. Este vorba despre pentru personalul medical, inclusiv care deține funcții publice cu statut special, din instituțiile medicale, din Centrul de Medicină Legală și din instituțiile de asistență socială, pentru care sporul cu caracter specific va fi majorat cu 15% și va constitui 75% din suma anuală a salariilor de bază. O altă categorie de bugetari pentru care se propune creșterea salariului sunt angajații cu funcții de conducere și de execuție din instituțiile de cultură și tineret din cadrul teatrelor, circurilor și organizațiilor concertistice în care Ministerul Culturii are calitatea de fondator. Pentru ei se propune majorarea valorii de referință de la 1900 lei la 2000 lei.

Detalii aici și aici.

 

La 1 octombrie 2023 expiră termenul de implementare al Legii nr. 29/2022 privind acordarea scutiri de plata drepturilor de import pentru cetățenii RM care vin cu traiul în Repubica Moldova. Amintim, în perioada 1 octombrie 2022-1 octombrie 2023 cetățenilor Republicii Moldova care revin cu traiul în Republica Moldova li se permite importul unui singur vehicul clasificat la poziția tarifară 8703 cu scutire de plata drepturilor de import dacă sunt prezentate documentele confirmative și sunt respectate cumulativ următoarele condiții. Cetățenilor Republicii Moldova care revin cu traiul în Republica Moldova li se permite introducerea pe teritoriul Republicii Moldova a obiectelor de uz personal fără achitarea drepturilor de import, în limita celor indicate în cererea depusă la Serviciul Vamal. Articolul 13 din legea menționată prevede că scutirea de plata drepturilor de import acordată conform prevederilor prezentei legi se aplică până la 1 octombrie 2023.

 

Dacă să ne referim și la alte legi ce intră în vigoare pe parcursul lunii octombrie 2023, amintim că din 22 octombrie se vor aplica noile prevederi ce vizează activitatea SA și SRL. Astfel, Legea nr.1134/1997 privind societățile pe acțiuni se va completa cu noi prevederi ce se referă la contractul corporativ și cu noi amendamente ce vizează decizia privind încheierea de către societate a tranzacţiei cu conflict de interese, în timp ce Legea nr. 135/207 privind societățile cu răspundere limitată a fost completată cu norme noi ce prevăd că SRL va distribui profitul net și plăti dividende anuale sau intermediare (trimestriale sau semestriale).  De asemenea, Legea nr. 229 din 31.07.2023 stabilește noi prevederi ce se referă la convenția de arbitraj, capitalul de stimulare, particularităţile majorării capitalului social prin aporturi suplimentare, contractul asociaţilor și retragerea asociatului, precum și adoptarea hotărârilor fără convocarea adunării generale a asociaţilor.

 

Mai multe detalii aici.

 

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

2550 views

The date of publishing:

02 October /2023 08:00

Domeniu:

Noutăți

Tags:

intrat în vigoare

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon