Questions and answers

1. (28.4.11) Cum se determină regimul fiscal privind TVA în cazul serviciilor prestate de către un rezident al Republicii Moldova unui nerezident?

Regimul fiscal privind TVA, în cazul serviciilor prestate de către un rezident al Republicii Moldova unui nerezident, se stabilește în funcție de locul prestării serviciilor, determinat conform regulilor stabilite la art.111 din Codul fiscal. Totodată, pentru atribuirea serviciilor contractate de părți la cele nominalizate la art.111 alin.(1) – (3) din Codul fiscal, urmează a se conduce de Clasificatorul activităților din economia Moldovei (CAEM rev.2), aprobat prin Hotărîrea Biroului Naţional de Statistică nr.20 din 29 decembrie 2009, pus în aplicare de la 01 ianuarie 2014. Pentru serviciile care reieșind din natura operațiunii economice și Clasificatorului activităților din economia Moldovei nu pot fi atribuite la serviciile nominalizate la alineatele (1)-(3) al art.111 din Codul fiscal, locul livrării acestora, conform alin.(4), se consideră sediul sau în care acesta lipsește – domiciliul sau reședința persoanei care prestează servicii. Astfel, în funcție de locul prestării serviciilor, serviciile prestate de către un rezident al Republicii Moldova unui nerezident pentru care locul prestării este Republica Moldova, în conformitate cu prevederile art.95 alin.(1) lit. a) reprezintă livrare impozabilă pe teritoriul Republicii Moldova, impozitată cu TVA pe principii generale. În cazul serviciilor prestate de către un rezident al Republicii Moldova unui nerezident pentru care locul prestării nu este Republica Moldova, în conformitate cu art.93 pct.11) din Codul fiscal, acestea reprezintă export și, potrivit art. 104 lit. a) din Codul fiscal, se scutesc de TVA cu drept de deducere.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

2929 views

The date of publishing:

01 March /2018 07:41

Catalogul tematic

T.V.A. | Administrare fiscală | Legislație fiscală | Deduceri fiscale | Export de servicii | Locul livrării serviciilor | Scutirea de TVA

Tags:

TVA | regim fiscal | Cod fiscal | scutire | livrare impozabila | servicii | Export

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon