Știri
Executivul susține, cu unele ajustări, modificările la Legea privind gospodăriile țărănești
Guvernul a aprobat avizul asupra inițiativei legislative de modificare a Legii nr. 1353/2000 privind gospodăriile țărănești, venind cu propuneri asupra proiectului ce urmează a fi examinat și aprobat de Parlament.
Amintim, documentul prevede că, începând cu 1 ianuarie 2023, gospodăriile țărănești vor fi înregistrate exclusiv de către Agenția Servicii Publice. Anterior prevederea a fost aprobată prin Legea nr. 270/2022, având drept scop uniformizarea procedurii înregistrării unităților de drept de către ASP. Potrivit proiectului, pentru confirmarea înregistrării de stat a GȚ nu va mai fi necesară eliberarea certificatului de înregistrare, fiind propusă eliberarea unei decizii de înregistrare.
Executivul atenționează că, propunerea de abrogare a alin. (5) al art.14 din Legea nr.1353/2000, potrivit căruia „mărimea maximă a taxei de înregistrare a gospodăriei țărănești (…) se stabilește de Guvern”, care în prezent constituie 10 lei, va conduce la aplicarea pentru înregistrarea GȚ a taxelor prevăzute în anexa la Legea nr. 220/2007, care la momentul de față constituie 364 lei.
Încă o propunere a Guvernului ține de anexa la Legea nr. 220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali, care nu conține o taxă pentru modificarea datelor din Registrul de stat. Având în vedere că una din datele care se înscriu în Registrul de stat se referă la terenurile deținute de către gospodăria țărănească, date care se modifică frecvent în raport cu celelalte informații, pentru a reduce costurile de modificare pe care urmează să le suporte gospodăria țărănească, propunem inserarea în anexa la Legea nr. 220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali a serviciului de modificare a datelor gospodăriei țărănești, pentru care să fie fixată o taxă inferioară celei de înregistrare.
În același timp, deoarece crearea sistemului informațional Registrul de stat al unităților de drept, cât și uniformizarea evidenței unităților de drept prin atribuirea unui identificator unic, se propune substituirea numărului de înregistrare al GȚ cu numărul de identificare de stat unic (IDNO). În același timp, în scopul inventarierii și gestionării conforme a datelor privind GȚ înregistrate până la data de 1 ianuarie 2023, se propune atribuirea gratuită, din oficiu, a IDNO de către organul înregistrării de stat. În acest sens, ASP va publica în Monitorul Oficial și pe pagina web oficială avizul cu privire la atribuirea GȚ a numărului de identificare de stat unic.
O altă prevedere ține de reducerea timpului de înregistrare al gospodăriilor țărănești. Dacă la momentul de față legislația prevede că, GȚ se înregistrează în decursul unei săptămâni din ziua prezentării documentelor, se propune înregistrarea acesteia în termen de 24 de ore, care se calculează din ziua lucrătoare imediat celei în care au fost prezentate actele la ASP.
De asemenea, se propune completarea legii cu norme ce stabilesc că, activitatea gospodăriei se va considera încetată din momentul radierii acesteia din Registrul de stat al gospodăriilor țărănești (de fermier).
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1111 vizualizări
Data publicării:
28 Decembrie /2022 14:54
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
proiect de lege | ASP | înregistrarea | gospodarie taraneasca | GT
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.