Știri

Formularul FD-049, modificat

Autoritățile/ instituţiile bugetare care întocmesc formularul FD-049 în conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de determinare și de raportare a creanțelor cu termen expirat şi a datoriilor cu termen de achitare expirat (arierate) (în continuare – Regulament) vor ține cont de faptul că, din 2 decembrie 2022, respectivul formular are un nou conținut, fiind substituit prin anexa la Ordinul nr.108 din 15 noiembrie curent emis de Ministerul Finanțelor. 

 

Astfel, autoritatea a operat modificări în Ordinul nr.121/2016 „Cu privire la modul de determinare și de raportare a creanțelor cu termen expirat și a datoriilor cu termen de achitare expirat (arierate)”.

 

Potrivit Ordinului nr.108/2022, modificările la regulile de stabilire a creanțelor cu termen expirat prevăzute în Regulament stabilesc că, din 2 decembrie 2022, termenul stipulat de contract pentru onorarea obligaţiilor persoanelor fizice sau juridice faţă de autoritatea/instituţia bugetară nu poate depăşi 60 de zile de la data primirii mijloacelor financiare la contul de decontare, anterior fiind stabilite 30 de zile.

 

Totodată, este abrogată prevederea potrivit căreia, în cazul în care pentru obligaţiile persoanelor fizice și juridice faţă de autoritățile sau instituţiile bugetare, nu au fost prevăzute anumite termene-limită pentru onorarea acestora, creanțele cu termen expirat se calculează în conformitate cu prevederile art. 80 alin. (2) din Legea nr.181/2014.

 

Este suplinită și lista datoriilor care nu se consideră cu termen expirat, la acestea fiind atribuite cele contestate în instanța de judecată.

 

Ordinul nr.108/2022 a fost publicat în MO și a intrat în vigoare la data publicării, 2 decembrie 2022.

Tatiana Smeșnaia

1138 vizualizări

Data publicării:

05 Decembrie /2022 08:00

Catalogul tematic

Ordine MF | Noutăți

Etichete:

datorie | creanţele | Ordin MF

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon