Știri

Guvernul a aprobat procedura de aplicare a Programului de stimulare pe termen lung

În cadrul ședinței din 29 decembrie curent, Cabinetul de miniștri a aprobat un șir de modificări la mai multe hotărâri ale Guvernului (ce vizează domeniul fiscal și vamal) care prevăd, totodată, completarea HG nr.693/2018 cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venit cu anexa 21 - Regulamentul cu privire la Programul de stimulare pe termen lung (stock option plan) (Program).

 

Regulamentul stabilește normele și procedurile de aplicare a Programului care urmărește stimularea performanței și fidelizării angajaților prin acordarea de opțiuni de achiziție de acțiuni ale angajatorului, în condiții avantajoase și va fi un stimulent financiar pe termen mediu și lung acordat salariaţilor şi/sau administratorilor persoanei juridice în vederea motivării acestora să contribuie la creșterea valorii companie.

 

Actul normativ prevede că modul de implementare a Programului va fi stabilit prin regulamentul persoanei juridice aprobat de către adunarea generală a asociaţilor/acţionarilor companiei sau persoanei juridice interdependente acesteia. Iar drepturile, obligațiile și condițiile de participare a beneficiarilor la Program se vor stabili în temeiul unui contract.

 

Titlurile (cotele) de participare emise de persoana juridică în cadrul Programului, nu vor putea depăși 25% din capitalul social al acesteia, în raport cu toţi participanţii la Program. Eligibili în calitate de beneficiari la program vor fi persoanele fizice, care vor întruni cumulativ următoarele criterii:

 

a) sunt rezidenți, în sensul art.5 pct.5) din CF;

b) au statut de salariat sau administrator a persoanei juridice;

c) au o vechimea minimă de muncă în cadrul persoanei juridice de cel puțin 3 ani la data acordării titlurilor (cotelor) de participare;

d) îndeplinirea obiectivelor de performanță stabilite prin CIM sau alte reglementări interne;

e) lipsa unui conflict de interese cu persoana juridică.

 

Este prevăzut expres că Programul va cuprinde o perioadă de maturizare minimă de 3 ani între momentul acordării dreptului de achiziţionare/primire a titlurilor de participare şi momentul exercitării acestuia. Acordarea dreptului de achiziţionare a titlurilor va putea fi realizată la un preţ preferenţial sau cu titlu gratuit. Este prevăzut că persoana juridică va fi în drept să răscumpere cotele la valoarea de piață.

 

Regulamentul nu va permite deducerea cheltuielilor suportate de persoana juridică în scopul răscumpărării/anulării opţiunilor din Program. Drepturile obținute de beneficiari în cadrul acestuia sub formă de titluri de participare, din momentul acordării se vor considera surse de venit neimpozabile cu impozitul pe venit și contribuţii de ASSO. Drepturile obținute de beneficiari în cadrul Programului, conform noilor prevederi, nu vor putea fi transferabile altor persoane.

 

Este stabilit expres că, beneficiarii cotelor de participare emise de persoana juridică în cadrul Programului vor putea exercita după expirarea termenului de maturizare opțiunea de cumpărare a acestora la prețul preferențial sau cu titlu gratuit.

 

Conform regulamentului, creşterea sau pierderea de capital în cazul tranzacţiilor cu titluri de participare dobândite la preţ preferenţial sau gratuit în cadrul Programului se vor determina ca diferenţa dintre preţul de vânzare (suma încasată/venitul obţinut) a cotelor şi baza valorică a acestora care va reprezenta preţul de achiziţie preferenţial stabilit la data acordării dreptului. Pentru titlurile dobândite cu titlu gratuit, baza valorică va fi considerată egală cu zero.

 

De menționat că, Programul de stimulare pe termen lung (stock option plan) a fost instituit în temeiul prevederilor Legii nr. 214/2024 cu privire la modificarea unor acte normative.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

268 vizualizări

Data publicării:

29 Decembrie /2025 10:30

Catalogul tematic

Stock option plan

Etichete:

acte normative | Programul de stimulare pe termen lung (stock option plan)

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon