Știri

În ce caz UAT vor organiza concursul pentru desemnarea gestionarului condominiului

Legea nr. 187/2022 cu privire la condominiu, unele prevederi ale căreia intră în vigoare la 29 ianuarie curent, stabilește și necesitatea desemnării prin concurs de către primarul unității administrativ-teritoriale a gestionarului condominiului.

 

Respectiv, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea regulamentului privind organizarea și desfășurarea unui asemenea concurs.

 

Potrivit documentului, selectarea gestionarului condominiului are loc în situația în care o asociație mai mult de o lună nu și-a desemnat administratorul și în adresa autorității administrativ-teritoriale, în raza căreia este amplasată asociația, a fost depusă, din numele a cel puțin unui proprietar din condominiul cu destinație locativă, cererea de desemnare prin concurs a gestionarului.

 

Cererea va fi însoțită de documentele ce confirmă identitatea și dreptul de proprietate al solicitanților, precum și dovada nedesemnării administratorului asociației pentru o perioadă ce durează mai mult de o lună (procesul-verbal al adunării generale în cadrul căreia a fost discutat subiectul desemnării administratorului, în cazul lipsei cvorumului - anunțul de convocare a adunării generale cu includerea în ordinea de zi a subiectului  sau declarația pe propria răspundere, semnată de minim 3 proprietari în condominium, prin care se confirmă nedesemnarea administratorului asociației pentru o perioadă ce durează mai mult de o lună).

 

Totodată, va fi publicat și un anunț pentru organizarea concursului pentru desemnarea gestionarului pe pagina web a unității administrativ-teritoriale, pe panoul de informații al unității și ale asociației de locatari în condominiu, opțional – pe paginile web dedicate persoanelor în căutarea unui loc de muncă, iar în cazul concursurilor de selectare a persoanei juridice anunțul poate fi expediat și la adresele de email ale agenților economici care prestează servicii de administrare a asociațiilor de proprietari în condominiu.

 

Astfel, pentru funcția de gestionar al asociației poate candida persoana fizică sau juridică. În cazul persoanei fizice condițiile sunt: cunoașterea limbii române; deținerea studiilor superioare sau medii de specialitate; lipsa antecedentelor penale nestinse pentru infracțiuni contra patrimoniului săvârșite cu intenție; neprivarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate și lipsa condamnării, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă a instanței de judecată, pentru infracțiuni de corupție. Persoana juridică trebuie să dețină și experiență minimă de 3 ani în administrarea/gestiunea asociațiilor de proprietari în condominium, precum și să nu aibă datorii cu termen expirat sau datorii nestinse față de bugetul de stat.

 

Concursul pentru desemnarea gestionarului condominiului se desfășoară într-o singură etapă – cea de evaluare a dosarelor. Totodată, proiectul regulamentului substituie etapa interviului cu planul privind modul de asigurare a eficienței și transparenței activității de gestionar, care, în opinia autorilor, va permite comisiei de concurs efectuarea evaluării obiective a candidaților în contextul unui termen mult mai restrâns de desfășurare a concursului.

 

Pentru a putea fi desemnat câștigător al concursului, candidatul va trebui să acumuleze cel mai mare număr de puncte, dar nu mai mic de 55 din totalul de 100.

 

După semnarea dispoziției de desemnare a câștigătorului concursului pentru funcția de gestionar al condominiului, primarul unității administrativ-teritoriale, în raza căreia este amplasat condominiul, va elabora și semna în numele asociației contractul de administrare, acesta fiind semnat de primar în numele asociației de proprietari în condominiu și este un contract de prestări servicii.

 

Proiectul poate fi consultat până la 9 ianuarie curent.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

846 vizualizări

Data publicării:

06 Ianuarie /2023 07:58

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

condominiu | unitate administrativ-teritoriala | concurs

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon