Știri

Intervențiile BNM pe piața interbancară locală

Gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice în luna ianuarie 2023 a constituit 143,4% comparativ cu 113% în luna decembrie 2022, comunică Banca Națională a Moldovei.

 

În raport cu luna precedentă, oferta netă de valută de la persoanele fizice s-a redus cu $56,9 mil. (-19,5%), iar cererea netă de valută din partea agenților economici s-a redus mai pronunțat - cu $94,4 mil. (-36,6%).

 

În aceste condiții, BNM a intervenit pe piața interbancară locală prin procurări nete în volum de $118,2 mil., precizează regulatorul.

 

Totodată, în prima lună a anului curent leul moldovenesc s-a apreciat, în valori medii, cu 1,7% în raport cu dolarul SUA, până la 19,0482 USD/MDL comparativ cu 19,3724 USD/MDL în luna decembrie. Potrivit valorilor de la finele lunii ianuarie, leul s-a apreciat cu 2,1% în raport cu dolarul SUA.

 

În structura ofertei nete de valută de la persoanele fizice, ponderea majoră i-a revenit în continuare monedei unice europene (91,6%).

 

Luând în considerare evoluția pieței ca urmare a majorării tarifelor la resursele energetice, care se manifestă la nivel internațional și, respectiv, în Republica Moldova, precum și situația geopolitică, BNM monitorizează cu atenție evoluțiile și va interveni prin politica sa monetară pentru a crea condiții adecvate pe piața monetară, de credit și valutară, asigură BNM.

 

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Banca Naţională a Moldovei

934 vizualizări

Data publicării:

21 Februarie /2023 15:14

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

BNM | interventii | piaţa valutară

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon