Поисковый фильтр
Период публикации
от
до
Раздел страницы
Подпаздел страницы
catalogul tematic
Каталог авторов
Catalogul revistelor
Каталог учреждений
Ключевое слово
Искать через google
În conformitate cu prevederile art. 103 alin. (1) pct. 29) din Codul Fiscal, sunt scutite de TVA mijloacele fixe utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor, destinate includerii în capitalul statutar (social) în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie.
Pe parcursul trimestrului de gestiune, agentul economic – subiect al impunerii cu taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii, își modifică localitatea de dislocare a unității comerciale – obiect al impunerii. Care va fi modul, în cazul respectiv,
În cazul contractelor de achiziții publice sau concursurilor de soluții cofinanțate în proporție de peste 50% de о organizație internațională sau o instituție financiară internațională, părțile vor putea conveni asupra procedurilor de achiziții aplicabile, prin derogare de la Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice.
Serviciul Fiscal de Stat găzduiește o nouă misiune a expertului în impozitarea internațională din cadrul Biroului de asistență tehnică a Departamentului Trezoreriei SUA,
Ținând cont de faptul că din 1 ianuarie anul 2024 au intrat în vigoare mai multe modificări la Hotărârea Guvernului nr. 10/2012 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la delegarea personalului entităților din RM, aplicarea cărora este obligatorie și în sectorul bugetar, „monitorul fiscal FISC.md”
Regulamentul cu privire la procedura de comunicare a actelor emise de Serviciul Fiscal de Stat urmează a fi modificat. În acest sens, Serviciul Fiscal de Stat a elaborate și propune pentru consultări publice proiectul Ordinului de modificare a Ordinului SFS nr.194/2019 prin care a fost aprobat Regulamentul menționat.
În contextul accelerării proceselor de globalizare și simplificării circulației transfrontaliere a mijloacelor financiare și a capitalurilor, schimbul reciproc de informații între state cu privire la activele financiare deținute de persoane fizice și persoane juridice pe teritoriul unui stat străin a devenit o necesitate stringentă pentru combaterea fraudei și evaziunii fiscale, precum și pentru consolidarea capacităților administrațiilor fiscale de colectare a impozitelor și taxelor.
A fost lansat Consiliul Național pentru Abilitarea Economică și Egalitatea de Gen – structură ce va activa în cadrul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul RM și va avea ca scop
Avocatul care își desfășoară activitatea în cabinetul individual al avocatului, are obligația de a prognoza achitarea impozitului pe venit în rate, ce urmează a fi achitat pe parcursul perioadei fiscale?
Societatea cu răspundere limitată (SRL) este o societate comercială cu personalitate juridică al cărei capital social este divizat în părți sociale conform actului de constituire și ale cărei obligații sunt garantate cu patrimoniul societății. Asociații societății cu răspundere limitată poartă răspundere
Compania intenționează să se ocupe cu comerțul intern al mărfurilor. De regulă, fiecărei mărfi importate furnizorul îi atribuie un cod din fabrică. Compania are intenția de a utiliza ”coduri interne” pentru fiecare marfă care să apară pe factura fiscală, pentru a fi protejați de concurenți
Potrivit Codului civil, fiducia este un raport juridic în care o parte (fiduciar) este obligată să devină titularul unei mase patrimoniale (masă patrimonială fiduciară), să o administreze și să dispună de ea, în conformitate cu condițiile care guvernează raportul, în folosul unui beneficiar sau pentru a promova un scop de utilitate publică.
Ministerul Finanțelor, în parteneriat cu Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene, P.P. „Monitorul Fiscal FISC.md” și Serviciul Fiscal de Stat organizează la 19 noiembrie curent, evenimentul: Politica bugetar-fiscală și vamală 2025: interpretare, mecanisme și proceduri de aplicare. Componenta „TVA și Accize”.
Desfășurarea procedurii de insolvabilitate se poate realiza în mai multe modalități, în funcție de starea financiar-economică a debitorului și scopul urmărit de debitor/creditori.
Conform datelor, deșeurile din construcții și demolări constituie peste 1/3 din totalul reziduurilor generale în UE.
Starea de urgență a fost prelungită cu 30 de zile, începând cu data de 1 decembrie 2023, proiectul de hotărâre în acest sens a fost aprobat de Parlament în ședința din 24 noiembrie curent.
Una dintre primele decizii, dar și una dintre cele mai importante, pe care ar trebui să o ia antreprenorul în momentul lansării activității sale, este alegerea formei organizatorico- juridice a afacerii sale. Dat fiind faptul că nu există o formă organizatorică și juridică
În conformitate cu prevederile art.101/6 alin.(1) din Codul fiscal, acţiunea prezentului articol se extinde asupra subiecţilor impozabili, înregistraţi în calitate de plătitori de TVA, ce documentează tranzacţiile prin Sistemul informaţional automatizat "e-Factura" şi/sau prin bonuri fiscale emise de echipamentele de casă şi control conectate la Sistemul informaţional automatizat "Monitorizarea electronică a vânzărilor",
Am ieşit la pensie în anul 2018, luna noiembrie, şi am lucrat mai mult de doi ani după ieşirea la pensie dar, în unele luni am activat în bază de contract de prestare a serviciilor. Voi avea dreptul la reexaminarea pensiei în cazul în care nu am lucrat doi ani consecutivi? Se includ în stagiul de cotizare perioadele în care persoanele activează pe bază de contract de prestare a serviciilor?
Prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în formă de contribuție procentuală la salariu și la alte recompense, calculată pentru categoriile de plătitori prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 1593/2002 cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală, va fi menținută în anul viitor la nivel de 9,0%.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.