Știri

Măsurile de subvenționare complementară, aprobate

În cadrul ședinței din 5 iulie anul curent, Guvernul a aprobat Regulamentul privind măsurile de subvenționare complementară și condițiile specifice de eligibilitate pentru subvenționarea complementară din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (Regulament).

 

Prin implementarea prevederilor Regulamentului se urmărește atingerea obiectivelor generale și specifice ale politicii statului în dezvoltarea agriculturii și mediului rural, prin realizarea următorilor indicatori: creșterea suprafețelor de teren în sistemul ecologic; implementarea tehnologiilor de producţie prietenoase mediului; extinderea suprafețelor de teren agricol irigate; creșterea productivității și competitivității; reducerea vulnerabilității activităților economice în contextul schimbărilor climatice; ponderea suprafețelor culturilor agricole și animalelor asigurate; asigurarea accesului la pieţe de capital, de inputuri şi outputuri pentru fermieri; reducerea suprafețelor de plantații neproductive și introducerea terenului în circuitul agricol; asigurarea nivelului de pregătire profesională și transferul de cunoștințe.

 

Odată cu intrarea în vigoare a actului normative (la data publicării în „MO”), plata complementară se va acorda pentru costurile prevăzute de următoarele măsuri:

 

  • stimularea accesării creditelor investiționale sau pentru mijloace circulante;
  • stimularea activităților de promovare;
  • stimularea utilizării sistemelor de irigare;
  • dezvoltarea agriculturii ecologice;
  • implementarea bunelor practici agricole;
  • defrișarea plantațiilor multianuale;
  • servicii de consiliere şi formare în agricultură;
  • stimularea asocierii în grupuri de producători.

 

Regulamentul stabilește că plafonul anual în cadrul prezentei forme de subvenționare nu va depăși valoarea a 1,5 mil. lei pentru un beneficiar, cu excepția asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații, pentru care plafonul nu va fi mai mare de 3 mil. lei. În cadrul prezentei forme de subvenționare vor fi eligibile costurile suportate începând cu 1 octombrie al anului precedent celui de depunere a cererii de subvenționare și în anul depunerii cererii de subvenționare.

 

Prin implementarea măsurilor aprobate se urmărește atingerea mai multor indicatori, și anume: creșterea anuală a suprafețelor în sistemul ecologic cu circa 10 mii ha; extinderea suprafețelor de teren agricol irigate cu 2300 ha anual; suprafața culturilor agricole asigurate - 10 mii ha anual și animalelor asigurate - 350 000 anual; asigurarea accesului la pieţe de capital, de inputuri şi outputuri anual pentru circa 2000 fermieri; reducerea anuală cu 3000 ha a suprafețelor de plantații viticole neproductive și introducerea terenului agricol în circuit; reducerea anuală cu 3500 ha a suprafețelor de plantații perene neproductive și introducerea terenului în circuitul agricol; asigurarea nivelului de pregătire profesională și transferul de cunoștințe pentru minim 150 beneficiari anual.

 

De menționat, că Hotărârea Guvernului prin care a fost aprobat Regulamentul, conține și Lista riscurilor şi a bunurilor agricole ale căror prime de asigurare se subvenţionează din FNDAMR. Implementarea prevederilor actului normativ se va realiza în limita mijloacelor financiare ale FNDAMR, aprobat anual prin Legea bugetului de stat.

 

Conform art. 21 din Legea nr. 71/2023 plata complementară este o subvenție, acordată într-o singură tranșă, pentru suportarea costurilor curente sau suportarea pierderilor de venit și se acordă în proporție de cel mult 80% din valoarea costurilor curente suportate, cu excepția plăților acordate pentru compensarea dobânzilor achitate către băncile comerciale și organizațiile de creditare nebancară.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

785 vizualizări

Data publicării:

05 Iulie /2023 10:36

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

fondul național de mediu | subvenționare

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon