Opinii

Ministerul Economiei a explicat diferența dintre prețurile de achiziție a gazelor naturale

Prețul gazelor furnizate Republicii Moldova în trimestrul IV 2015, se stabilește în baza prevederilor Contractului №1GM-07-11 din 29.12.2006 dintre "Gazprom" și "Moldovagaz" cu privire la termenii de aprovizionare cu gaze naturale a Republicii în 2007-2015. Potrivit acestui contract, prețul estimat pentru gazele naturale este stabilit trimestrial la 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie și 1 octombrie, în funcție de modificările la prețurile de motorină și păcură, și este prezentat de "Gazprom", prețul final fiind anunțat către mijlocul trimestrului în derulare. Adițional, lunar, în conformitate cu termenii contractului, SA "Moldovagaz" recalculează prețul estimat pe baza puterii calorice înregistrate în luna de raportare. Astfel, în trimestrul IV al anului 2015, prețul estimat de furnizare a gazelor naturale la începutul trimestrului a fost de circa 204 USD per 1000 m3, ca ulterior să fie confirmat prețul de 181,29 USD per 1000 m3 de gaze naturale. În timpul trimestrului IV, "Moldovagaz" a recalculat acest preț în funcție de valoarea calorică. Ca urmare a recalculării, prețul real per 1000 m3 de gaze naturale a fost următorul:
  • în luna octombrie – 185,34 USD;
  • în noiembrie – 183,97 USD;
  • în decembrie – 184,31 USD.
Astfel, prețul mediu al gazului natural livrat de "Gazprom" în Republica Moldova (malul drept), în trimestrul IV al anului 2015, a constituit 184,39 USD per 1000 m3 de gaze naturale. Prețul mediu de procurare a gazului natural pentru 2015 a constituit 255,98 USD per 1000 m3 de gaze naturale.

via | www.noi.md

1359 vizualizări

Data publicării:

18 Februarie /2016 11:12

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

ministerul economiei | preţuri | achizitii | gaze naturale

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon