Opinii

Pavel Filip: Doar 30% din absolvenți gasesc un loc de muncă în domeniul IT

Centrul de Excelență în domeniul tehnologiilor informaţionale Tekwill va dezvolta abilităţile absolvenţilor de universităţi până la nivelul cerinţelor angajatorilor. O declaraţie în acest sens a făcut prim-ministrul Pavel Filip, miercuri, la ceremonia de inaugurare a Centrului la Universitatea Tehnică din Moldova. El a menţionat că este imposibil să creezi un program de studii, care să corespundă cerinţelor domeniului IT, deoarece acesta se dezvoltă foarte repede. Doar 30% din absolvenţi îşi găsesc un loc de muncă în sfera IT, deoarece ceilalţi nu pot aplica cunoştinţele obţinute la universitate, a spus premierul. Potrivit lui, această industrie este locomotiva economiei mondiale şi Moldova dispune de potenţial pentru dezvoltarea tehnologiei informaţionale – de specialişti, deoarece anume ei sunt instrumentul-cheie în dezvoltare. Ambasadorul SUA în Moldova, James Pettit, consideră că în viitorul apropiat Tekwill va deveni un element principal pentru dezvoltarea sectorului IT în Moldova. SUA au oferit $2 mil. Pentru dezvoltarea competitivităţii sectorului IT în Moldova. Acesta asigură 22 mii de locuri de muncă şi generează 7% din PIB-ul ţării, iar exporturile constituie $ 2mil., a spus diplomatul. În opinia ambasadorului Suediei în Moldova, Signe Burgstaller, această industrie este legată strâns de dezvoltarea multor altor domenii, care depind de ea, menţionând că „Tekwill şi alte centre de acest fel pot atrage în industrie tot mai multe femei”. Rectorul Universităţii Tehnice, Viorel Bostan, a remarcat că universităţile se confruntă cu numeroase probleme la pregătirea studenţilor, de aceea cooperarea cu mediul de afaceri este foarte importantă nu doar la nivel de vorbe. Cred că vor reuşi să avem succes, deoarece, chiar şi fără infrastructură, am organizat la Tekwill câteva seminare importante, iar cu noile oportunităţi vor reuşi să facem şi mai multe. Oportunităţile oferite de Tekwill sunt accesibile nu doar pentru studenţi, dar şi pentru alţi specialişti din domeniul IT, a spus el. Proiectul de deschidere a Centrului Tekwill a fost planificat timp de trei ani, iar crearea infrastructurii necesare a ţinut jumătate de an. Tekwill, deschis pe teritoriul Universităţii Tehnice din Moldova, este amplasat pe o suprafaţă de 3,4 mii de metri pătraţi. Acesta oferă 150 de locuri pentru coworking, 12 săli de conferinţă, 10 spaţii pentru oficii, precum şi posibilitatea de a conecta la reţea investitori locali şi internaţionali. Anual, de serviciile Centrului vor putea beneficia peste o mie de persoane. Tekwill a fost deschis cu suportul Guvernului Suediei, Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) şi Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor. În 2015, USAID a acordat $2mil. pentru dezvoltarea proiectului, iar în septembrie 2016, Guvernul Suediei a oferit încă $2 mil.

via | www.infotag.md

1306 vizualizări

Data publicării:

16 Martie /2017 10:14

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

Pavel Filip | domeniul IT | angajatori | studii | dezvoltare | economia

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon