Opinii

Piaţa de brokeraj din RM este departe de a se numi una profesională – Veaceslav Gamurari

Piața de brokeraj din Republica Moldova este departe de a se numi una profesională”, consideră managerul-partener al brokerului de asigurare-reasigurare „Coverins” SRL, Veaceslav Gamurari. El a relatat că majoritatea companiilor de brokeraj, de fapt, îndeplinesc activitatea agenților de asigurări, reprezentând mai mult interesele societăților de asigurare, decât cele ale clienților asigurătorilor. „Există, de asemenea, multe companii afiliate la societățile pe acțiuni care activează pe ascuns, în timp ce alții nici măcar nu ascund încălcarea legislației RM”, a spus el. Potrivit lui, brokeri profesionali, independenți, care ar putea, datorită cunoștințelor și abilităților sale profesionale, să ofere serviciile de brokeraj reale (riscul managementului, consultații, elaborarea programelor de asigurare și de reasigurare, plasarea riscurilor mari și altele) sunt foarte puțini. Interlocutorul a subliniat că doar doi brokeri din Moldova reprezintă brokeri internaționali şi, respectiv, ei participă la operațiuni de reasigurare. „În anul 2015, prin intermediul brokerilor de asigurare au fost subscrise prime în valoare de 361,4 mil. lei, ceea ce constituie 29% din totalul primelor brute încasate pe piața asigurărilor. S-a înregistrat o creștere de 44,7 mil. lei, în timp ce în anul 2014, prin intermediul brokerilor de asigurare au fost subscrise prime în valoare de 316,7 mil. lei. Cota brokerilor din totalul primelor încasate pe pe piața asigurărilor constituie 26%”, a comunicat brokerul. Comparativ cu anul 2014, când pe piață au activat 86 companii de brokeraj, în anul 2016 numărul acestora s-a micșorat cu 11. “Ponderea primilor douăzeci de brokeri în anul 2015 a constituit 67% din volumul total al primelor brute subscrise pe piața de brokeraj, ceea ce este mai puțin decât în anul 2014, când proporția a constituit 68,4%”, a încheiat Veaceslav Gamurari.

via | www.infotag.md

1620 vizualizări

Data publicării:

17 August /2016 10:00

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

brokeraj | asigurari | companie de asigurari

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon