Opinii

Procurori şi Consiliul Concurenţei trebuie să analizeze preţurile la pâine

Experții Institutului de Politici şi Reforme Europen (IPRE) consideră că majorarea prețului la pâine nu ar trebui să fie trecută cu vederea de Consiliul Concurenței. În opinia acestora, prin această creştere au fost încălcate mai multe prevederi legale. Potrivit IRPE, Consiliul Concurenței este obligat să inițieze investigații și să utilizeze toate instrumentele disponibile pentru a stabili modul în care a fost luată decizia de către Asociaţia Brutarilor din Moldova şi Asociaţia Naţională a Industriilor de Panificaţie şi Morărit, inclusiv să aplice sancțiunile prevăzute de lege. Experţii susţin că cele două asociații au încălcat Legea concurenței, utilizând în calitate de mijloc de transmitere a informației intențiile de a majora prețurile la produsele de panificație. Specialiştii de la IRPE mai cred că, Procuratura Generală este obligată să se autosesizeze și să inițieze o cauză penală. Potrivit experților, Codul Penal prevede amenzi între 20 de mii și 40 de mii de lei sau privațiune de libertate de până la 3 ani pentru limitarea concurenței libere. Potrivit experților, această formă de răspundere penală este pe larg utilizată în multe state ale UE și este un instrument adițional pentru protecția concurenței. Experții IPRE amintesc și de Legea cu privire la comerţul interior, care arată că preţurile la produsele social importante de primă necesitate sunt stabilite de Guvern pe un termen de maximum un an, iar decizia trebuie precedată de avizul Consiliului Concurenţei. La fel, o hotărâre de Guvern prevede că adaosul comercial la pâine şi produsele de panificaţie nu vor depăşi 10 la sută, iar controlul asupra respectării prevederilor hotărârii în cauză se pune în sarcina Ministerului Economiei. Ministerul Economiei are obligația de a analiza modul în care sunt stabilite prețurile la produsele de panificaţie, solicitând și avizul din partea Consiliului Concurenţei. Preţurile noi, ce țin de adaosul comercial de 10%, vor intra în vigoare numai după respectarea tuturor procedurilor legale, se arată înntr-o analiză a IPRE. Din 15 august, companiile de panificaţie din Moldova au majorat preţul la până cu până la 15%.

via | sputnik.md

1499 vizualizări

Data publicării:

17 August /2015 11:38

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

procurori | consiliul concurenței | preţuri | pîine

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon