Opinii
Soarta celor trei bănci, discutată miercuri la ședința comitetului pentru stabilitate financiară
Situația celor trei bănci Banca de Economii, Banca Socială și Unibank va fi discutată miercuri în cadrul ședinței comitetului pentru stabilitate financiară. Declarația a fost făcută, astăzi, de către premierul Valeriu Streleț, informează UNIMEDIA.
Potrivit sursei, deciziile sunt aprobate de către BNM, iar comitetul doar analizează datele propuse și formulează recomandări.
Scenariu de încetare a activităților celor trei bănci presupune o serie de acțiuni prealabile: transferurile conturilor trezoriale, transferur funcțiilor de plată a pensiilor și îndemnizațiilor sociale, evaluarea consecințelor, ce va fi cu personalul acestor bănci, cum poate fi reangajat în alte instituții financiare etc. Pe această parte am dat indicații ca să primim răspunsuri clare, astfel miercuri să putem aproba și deciziш, a declarat Streleț.
UNIMEDIA precizează că, una din condițiile Fondului Monetar Internațional privind semnarea unui nou acord de împrumut pentru Republica Moldova ar fi lichidarea celor trei bănci cu probleme - Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.
via | unimedia.info
2030 vizualizări
Data publicării:
03 August /2015 14:28
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
banci
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *