Opinii

Tarifele la energie ar putea crește cu 30%

Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică trebuie să acționeze ca o instituție independentă și să nu mai tergiverseze revizuirea tarifelor la energia electrică, iar majorarea să fie înțeleasă ca o metodă necesară, deși nepopulistă. Părerea aparține expertului în energetică, Victor Parlicov și a fost expusă în ediția de vineri a Știrilor Retrospectivă. Victor Parlicov a explicat că datoriile invocate de grupul Gas Natural Fenosa s-au format, preponderent, din devalorizarea leului moldovenesc, ca urmare a jafului din sectorul bancar. În aceste condiții, spune el, la sfârșitul anului trecut au apărut presiuni mari asupra tarifelor la energia electrică, iar ANRE era obligată să revizuiască tarifele pentru consumatorii finali. Agenția trebuie să fie o instituție paratrăsnet și să monitorizeze atent sectorul cu luarea ulterioară a unor decizii necesare, chiar dacă unele ar putea fi nepopulare. Expertul a explicat că ANRE este constrânsă acum să meargă pe majorări graduale, ca în final ajustările să constituie circa 30%. Sectorul energetic autohton este într-o situație financiară precară, iar greul cel mai mare se înregistrează la RED-uri, spune Victor Parlicov. Potrivit lui, îndatorarea acestor companii se face artificial, în scopul de a le prelua ulterior. Săptămâna trecută, grupul Gas Natural Fenosa a anunțat că a fost avertizată de furnizorul de la Cuciurgan că vor fi diminuate cu 40% livrările de energie către Republica Moldova pentru neachitarea datoriilor în valoare de 1,3 mld lei. În aceste condiții Gas Natural Fenosa a solicitat ANRE revizuirea tarifelor, pentru a acoperi datoriile acumulate.

via | mbc.md

1648 vizualizări

Data publicării:

07 Iulie /2015 09:53

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

tarife | energie electrica | ANRE | consumatori | devalorizarea leului

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon