Știri

„Moldova HiTech Park” - peste 21 de mii de locuri de muncă și investiții de 200 de mil. Euro

În țara noastră urmează a fi creat un parc de tehnologii avansate. Legea nr. 206 din 10 iulie privind  reglementarea regimului special de creare și funcționare a Parcului de Tehnologii Avansate „Moldova HiTech Park”.

 

„Moldova HiTech Park” reprezintă un proiect de importanță națională, conceput pentru o perioadă de 30 de ani, care va fi amplasat în aria orașului Stăuceni, pe o suprafață de circa 50 de ha, pe terenuri aflate în proprietate publică. Parcul va fi organizat ca un microoraș cu multiple funcționalități – clădiri cu birouri, laboratoare, spații de cercetare, campusuri universitare, zone rezidențiale, centre de conferințe, infrastructură de testare și prototipare. Se preconizează că parcul va oferi peste 21 de mii de locuri de muncă în domenii tehnologice și va atrage investiții estimate la peste 200 de mil. de euro.

 

Conform legii, parcul reprezintă un hub multidisciplinar, în care vor fi integrate activități de cercetare-dezvoltare, incubare de start-upuri, atragerea investițiilor private, transfer tehnologic, educație universitară și formare continuă. Acesta reprezintă o colaborare între mediul academic, sectorul privat și administrația publică și va funcționa atât ca zonă economică, cât și în calitate de ecosistem integrat de inovare.

 

Este important de menționat că proiectul va fi realizat etapizat, cu o perioadă de dezvoltare inițială de circa cinci ani. Pentru finanțarea costurilor inițiale de creare a infrastructurii și operaționalizare a entității de administrare a parcului vor fi accesate resurse financiare prevăzute în Planul de Creștere Economică pentru Republica Moldova, elaborat în colaborare cu Uniunea Europeană și care prevede, pentru perioada 2024-2027, alocarea până la 200 de milioane de euro pentru dezvoltarea zonelor industriale și de inovare.

 

Legea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, iar în termen de 15 zile, Guvernul va înființa întrepriderea administratoare.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

168 vizualizări

Data publicării:

22 Iulie /2025 07:45

Catalogul tematic

Noutăți | Servicii electronice

Etichete:

investiţii | servicii electronice | parc it

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon