Monitorul SFS

Misiune a FMI în vizită la Inspectoratul Fiscal de Stat

În perioada 13-26 mai 2015, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat găzduiește misiunea de asistență tehnică a Departamentului Afacerii Bugetar Fiscale (FAD) din cadrul Fondului Monetar Internațional, condusă de dl Thomas Story, însoțit de domni Aksel Sorensen, Steffen Hansen și Chris Barlow. Obiectivul acestei misiuni este de a asigura o evaluare a progreselor obținute de către Serviciul Fiscal de Stat în procesul de dezvoltare a administrării fiscale și, totodată, să ofere recomandări de consolidare a administrării fiscale. Astfel, timp de două săptămâni experții misiunii vor avea întrevederi cu reprezentanții subdiviziunilor structurale ale IFPS, precum și cu unele autorități fiscale teritoriale: IFS pe mun. Chișinău și raioanele Călărași și Cimișlia, pentru a forma o viziune cu privire la situația actuală a SFS pe cale de reformare. Pe parcursul primei zile, a avut loc ședința experților cu Șeful IFPS dl Ion Prisăcaru și Ministrul Finanțelor dl Anatol Arapu, în cadrul căreia au fost discutate rezultatele și lacunele în procesul eficientizării activității SFS. În cadrul discuțiilor a fost evidențiată inițiativa de a unifica SFS. În acest sens dl Prisăcaru a menționat că, luând drept bază recomandările FMI, a fost elaborat un proiect de lege ambițios, care prevede consolidarea celor 35 de inspectorate fiscale teritoriale și a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat într-o autoritate unitară, precum și învestirea acestora cu atribuția de urmărire penală a infracțiunilor fiscale. În acest context, experții FMI au remarcat că este un proiect important, care necesită a fi promovat; totodată, ei au menționat că vor analiza minuțios proiectul de lege și vor veni cu propuneri și recomandări. Ținând cont că SFS este în procesul de elaborare a unei noii Strategii de dezvoltare care va acoperi perioada anilor 2016-2020, avem deplina încredere că această vizită se va solda cu stabilirea noilor priorități privind activitatea în continuare și cu implementarea unor noi metode de anihilare a problemelor existente în domeniul administrării fiscale, întru bunăstarea întregii societăți, a specificat în cadrul întrevederii șeful IFPS, Ion Prisăcaru.

via | www.fisc.md

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat

1592 vizualizări

Data publicării:

15 Mai /2015 09:55

Domeniu:

Noutăți fiscale

Etichete:

FMI | SFS | administare fiscala | IFPS | proiect de lege | infracțiuni

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon