08
02
2016

863

Raportul general al activităţilor de minimizare a practicii de achitare a salariilor „în plic” şi a muncii „la negru”, realizate de grupurile multidisciplinare pentru anul 2015
În vederea respectării legislaţiei în domeniul raporturilor de muncă şi protejării drepturilor salariaţilor, precum şi întreprinderii măsurilor de contracarare a fenomenului „muncii la negru” şi a practicii de achitare a salariilor „în plic”, având ca bază Regulamentul comun privind activitatea echipelor multidisciplinare, aprobat prin ordinul comun IFPS nr.393, ISM nr. 12-a, IGP nr. 82, CNSM nr.150 din 05.05.2015, organele semnatare ale Regulamentului au întreprins, în perioada 01.01.2015 - 31.12.2015, un şir de acţiuni conform competenţelor.
Ca urmare a conlucrării echipelor multidisciplinare în vederea asigurării monitorizării permanente a respectării legislaţiei în domeniul raporturilor de muncă pentru protejarea drepturilor salariaţilor şi contracararea muncii la negru la iniţiativa Serviciului Fiscal de Stat (SFS), au fost efectuate controale fiscale la faţa locului de comun cu angajaţii Inspectoratului de Stat al Muncii (ISM), Inspectoratului General al Poliţiei (IGP) şi Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova (CNSM).
Astfel, pe parcursul anului 2015, 3 424 de contribuabili au fost supuşi verificărilor cu ieşire la faţa locului şi/sau prin aplicarea metodelor şi surselor indirecte de estimare a obligaţiilor fiscale. În urma controalelor efectuate de către SFS au fost întocmite 1 587 acte de control şi 17 594 procese-verbale contravenţionale pentru activitate ilicită şi 2 424 procese-verbale contravenţionale întocmite conform competenţelor în care au fost consemnate încălcări şi abateri de la prevederile actelor legislative şi normative.
În baza a 17 594 procese-verbale contravenţionale întocmite pentru practicarea activităților ilicite au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în sumă de 16 960,9 mii lei, 7 893,47 mii lei achitate în perioada de gestiune.
Ca rezultat al monitorizării contribuabililor supuşi verificărilor au fost aduşi în cadrul legal 4 267; inclusiv prin eliberarea a 3 496 patente de întreprinzător, prin angajare în calitate de salariaţi 391 persoane, au fost înregistrate; 114 întreprinderi individuale (ÎI), 116 societăţi cu răspundere limitată (SRL) şi 150 gospodării ţărăneşti (GŢ).
În baza a 1587 acte de control, au fost emise 845 decizii asupra cazurilor de încălcare a legislaţiei, fiind calculate suplimentar la buget impozite, taxe şi alte plăţi în sumă totală de 11 921,9 mii lei, inclusiv prin metode şi surse indirecte 5 955,06 mii lei, din ele achitate în perioada de gestiune 6 516,2 mii lei.
Tot în această perioadă, de către echipele multidisciplinare au fost identificate persoane care practică „munca la negru” şi depistate persoane beneficiari de salarii „în plic”, numărul cărora constituie 2 296. Suma salariilor „în plic” estimată, care nu este înregistrată conform legii şi din care nu au fost calculate contribuţiile asigurărilor sociale de stat, primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi impozitul pe venit, constituie 12 714,16 mii lei.
Astfel, ca rezultat al activităţii SFS în scopul depistării evaziunilor şi contracarării fenomenului „muncii la negru”, sumele suplimentar calculate în baza deciziilor adoptate sunt constituite din:
- impozit pe venit reţinut din plăţile salariale în sumă de 750,07 mii lei, inclusiv calculat prin metode şi surse indirecte 444,94 mii lei, achitat 503,79 mii lei;
- contribuţii de asigurări sociale de stat în sumă de 4 968,7 mii lei, inclusiv achitate 3 048,33 mii lei;
- prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă de 1 030,6 mii lei, inclusiv achitate 675,59 mii lei;
- penalităţi, sancţiuni şi altele în sumă de 5 172,53 mii lei.
- 673 seminare pentru studenţii instituţiilor de învățământ superior referitor la pericolul antrenării în escrocheriile fiscale, şi pentru angajaţii şi angajatorii din sectoarele cu risc sporit privind consecinţele negative ale acceptării salariului neoficial (privarea de dreptul la asistenţă medicală, la o pensie decentă, la concediu etc.);
- 524 publicaţii în presă şi emisiuni la posturile de televiziune locale a despre dezavantajele achitării salariilor „în plic” şi practicării „muncii la negru”.
- la bugetul public naţional administrat de SFS la compartimentul impozitul pe venit din salariu încasările au crescut cu 11,9%, comparativ cu perioada similară a anului precedent, şi au constituit 2 690 439, 6 mii lei pentru anul 2015 faţă de 2403881,7 mii lei pentru anul 2014 ;
- la bugetul asigurărilor sociale de stat (total) încasările au crescut cu 11,4% şi au constituit 8 914 937,9 mii lei pentru anul 2015 faţă de 8 002 2796,9 mii lei pentru anul 2014;
- la fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală (total) încasările au crescut cu 19,1%, comparativ cu perioada similară a anului precedent, şi au constituit 2 765 989,1 mii lei pentru anul 2015 faţă de 2 321 998,5 mii lei pentru anul 2014.
via | www.fisc.md
-
Domeniu:
-
Instituție: