30
09 2013
1460

Seminar consultativ pentru investitorii germani cu tema „Modul de restituire a taxei pe valoarea adăugată în Republica Moldova”

Funcţionarii fiscali din cadrul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, în colaborare cu Asociația Obștească «Colaborarea Economica Moldo – Germană», au desfășurat un seminar consultativ pentru investitorii germani cu tema „Modul de restituire a taxei pe valoarea adăugată în Republica Moldova”. Structurat pe două module, reprezentanţii IFPS au prezentat în prima etapă modul de restituire a Taxei pe Valoarea Adăugată în Republica Moldova. Prezentarea a fost făcută de către Șeful Direcției generale impozite și taxe IFPS, Eduard Poddubnîi, care, pe finalul prezentării, a informat audienţa și despre noul Sistem automatizat de procesare a cererilor pentru obținerea restituirii de TVA, lansat recent şi care va deveni operaţional pentru agenţii economici începând cu luna octombrie a anului în curs.

În partea a doua a seminarului, Șeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, a susţinut un dialog tematic cu participanţii la seminar, răspunzând solicitărilor de a explica mai multe subiecte de interes din domeniul restituirii TVA. Şeful IFPS a informat audienţa despre eforturile de reformare şi modernizare a Serviciului Fiscal de Stat, astăzi accentele fiind puse pe educarea contribuabilului, pe conformarea fiscală benevolă, conform sloganului „Funcţionarul Fiscal – în serviciul contribuabilului!”. De asemenea, Ion Prisăcaru a mai relevat că IFPS pune miza în activitatea sa pe noile produse informaţionale, care vin în ajutorul contribuabililor, a contabililor, fiind minimizat, totodată, factorul uman în interacţiunea dintre autoritatea fiscală şi agenţii economici.

Pe finalul seminarului, reprezentanţii Asociației Obșteşti «Colaborarea Economica Moldo – Germană» au apreciat înalt calitatea informaţiei diseminate şi au opinat în favoarea organizării şi pe viitor a unor seminare tematice cu prezenţa reprezentanţilor IFPS. Ei au menţionat că informaţiile obţinute le sunt de un real folos întreprinzătorilor germani, contabililor, şi au evidenţiat faptul că la seminarul dat a fost cea mai numeroasă prezenţă din practica organizării unor asemenea evenimente.

4 imagini

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.