Știri

Normele privind lucrările de construcții vor fi revizuite

Autorizarea executării construcțiilor în localități se va face doar în baza documentației de urbanism. Totodată, sunt prevăzute excepții pentru localitățile rurale cu o populație ce nu depășește 3000 locuitori, unde, eliberarea certificatului de urbanism pentru proiectare se va elibera conform unui regulament aprobat de Guvern.

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a elaborat proiectul Codului al urbanismului și construcțiilor, care este propus pentru consultări publice până la 28 iulie curent.

După cum se menționează în nota proiectului, ca urmare a dinamicii evoluției activității în domeniul construcțiilor în țara noastră, în ultima perioadă au fost constatate disfuncționalități majore în ceea ce privește aplicarea reglementărilor legale de diferite nivele în domeniul construcțiilor. Totodată, lipsa planurilor urbanistice generale, precum și a reglementărilor privind exploatarea construcțiilor și intervențiile în timp la acestea, generează creșterea numărului de construcții neautorizate.

Astfel,  planul regional de amenajare a teritoriului, aprobat de Consiliul Național de Planificare a Teritoriului, se adoptă prin hotărâre de Guvern și constituie baza pentru elaborarea planurilor urbanistice generale a localităților și a regulamentelor locale aferente.

 

 

Un capitol din cod reglementează modalitatea de compensare a prejudiciului cauzat.  Operatorii economici − persoane fizice sau juridice vinovate de executarea cu abateri de la prevederile proiectului de execuţie şi reglementările tehnice în vigoare a lucrărilor de construcţii, modificare, transformare, modernizare, consolidare, extindere şi reparaţii capitale a construcţiilor existente vor fi obligați să remedieze, pe propria cheltuială, defectele calitative apărute din vina lor, atât în perioada de execuţie, cât şi în termenul de garanție post-recepție. Gradul de răspundere şi mărimea compensării prejudiciului cauzat se stabilesc în fiecare caz separat pe cale judiciară.

 

În același timp, Codul prevede o serie de obligații pentru producătorii şi distribuitorii de material/produse, care vor fi obligați să:

  • solicite organismele elaboratoare de evaluări tehnice abilitate elaborarea documentelor de evaluare şi evaluării tehnice  pentru produsele noi;
  •  să furnizeze grupelor specializate care elaborează documente de evaluare şi evaluări tehnice toate datele şi informaţiile necesare privind produsele respective;
  • să suporte cheltuielile generate de elaborarea documentelor de evaluare şi evaluărilor tehnice, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

 

Importatorul sau distribuitorul se consideră drept producător în sensul prezentului Cod şi îi revin obligaţiile aferente unui producător, atunci când introduce pe piaţă un produs sub nume propriu sau sub propria marcă sau atunci când modifică un produs pentru construcţii deja introdus pe piaţă, într-un mod în care conformitatea cu declaraţia de performanţă ar putea fi afectată.

 

Totodată, proiectul mai prevede că arhitecții din cadrul autorităților publice locale precum și inspectorii din cadrul Agenției pentru Supraveghere Tehnică se vor atesta în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a Codului urbanismului și construcțiilor.

De asemenea, personalul Agenției pentru Supraveghere Tehnică care efectuează inspecţii la operatorii economici sau care consultă şi utilizează documente sau informaţii de la aceştia vor avea obligaţia de a păstra confidenţialitatea datelor tehnice, a performanţelor, soluţiilor tehnice şi metodelor tehnologice de care au luat cunoştinţă în timpul exercitării activităţii sale.

 

 

Odată cu aprobarea Codului, se propune abrogarea Legea nr. 835-XIII din 17 mai 1996 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului, Legea nr. 721-XIII din 2 februarie 1996 privind calitatea în construcţii, dar și Legea Nr. 163 din 09-07-2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

915 vizualizări

Data publicării:

04 Iulie /2023 08:00

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

construcții

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon