Știri
Noua clasificare a IMM-urilor a intrat în vigoare
Cifra de afaceri și activele totale deținute pentru clasificarea entităților drept IMM-uri sunt dublate. Legea nr. 317 din 17 noiembrie 2022 pentru modificarea Legii nr. 179/2016 cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii a fost publicată în Monitorul Oficial din 2 noiembrie 2022 și a intrat în vigoare.
Astfel, cifra anuală de afaceri și costul activelor totale deținute de agentul economic pentru a fi atribuit la întreprinderile micro sunt majorate până la 18 mil. lei, anterior în această categorie fiind incluse entitățile cu indicatorii de până la 9 mil. lei.
De asemenea, a fost dublată și cifra de afaceri și activele deținute (de la 25 mil. lei până la 50 mil. lei) în cazul întreprinderilor mici, iar la întreprinderile mijlocii vor fi atribuite ÎMM care realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale care nu depășesc 100 mil. lei.
Legea publicată mai prevede că, dacă la data prezentării situațiilor financiare anuale, întreprinderea nu se mai încadrează în aceeași categorie care i-a fost atribuită anterior, aceasta este reclasificată într-o altă categorie. Totodată, reclasificarea întreprinderii dintr-o categorie mai mică într-o categorie mai mare se realizează doar dacă aceasta nu se mai încadrează în categoria precedentă în cadrul a două exerciții financiare consecutive.
Urmare a ajustării plafoanelor, un număr mai mare de întreprinderi vor putea fi considerate IMM-uri și vor fi eligibile pentru obținerea suportului în cadrul programelor de stat implementate de Organizația de Dezvoltare a Antreprenoriatului, care destinate dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, cum ar fi: Programul de susținere a afacerilor cu potențial înalt de creștere și internaționalizare; Programul de ecologizare a IMM-urilor; Programul de transformare digitală etc.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *
1881 vizualizări
Data publicării:
02 Decembrie /2022 13:21
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
Active | cifra de afaceri | IMM
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.