
Știri
Obiectivele Strategiei naționale de dezvoltare a pieței de capital din Moldova, ce urmează a fi implementată în premieră în țara noastră
Piața de capital din Republica Moldova va deveni mai atractivă pentru toți cei care vor să investească, dat fiind faptul că a fost aprobată Strategia națională de dezvoltare a pieței de capital din Republica Moldova pentru perioada 2025-2030 – document de planificare strategică, elaborat în vederea stabilirii unei viziuni comune și coerente de dezvoltare a pieței de capital din țara noastră.
Legea nr. 167 din 27 iunie 2025 prin care a fost aprobată Strategia a fost publicată în Monitorul Oficial din 11 septembrie.
După cum se menționează în document, piața de capital din Republica Moldova, concepută încă la începutul anilor ’90, în baza unui program de privatizare în masă, nu a reușit să se maturizeze și să se dezvolte. Fără un concept solid de dezvoltare a pieței de capital și a rolului acesteia în finanțarea economiei, piața de capital s-a restrâns treptat la câteva funcții de formalizare a proceselor de consolidare a acționarilor și de deservire a unor cerințe legale, în special pe partea sectorului financiar.
Astfel, viziunea Strategiei presupune că pe piața de capital va fi creat un mediu dinamic, transparent și atractiv pentru investitori și companii, contribuind la dezvoltarea economică a țării. Pentru atingerea acestui obiectiv major au fost definite obiective generale, care înglobează mai multe direcții prioritare.
Astfel, unul din obiective se referă la sporirea accesului companiilor la finanțare pe termen lung prin utilizarea instrumentelor pieței de capital, iar realizarea acestui obiectiv se va obține prin sporirea nivelului de informare și a capacităților de luare a deciziilor, în contextul oportunităților de finanțare de pe piața de capital a companiilor, inclusiv a IMM-lor din sectorul non-financiar. În acest sens vor fi întreprinse măsuri pentru dezvoltarea sectorului de intermediere financiară.
Extinderea bazei de investitori activi pe piața de capital prin facilitarea accesului investitorilor și sporirea atractivității investițiilor în instrumentele pieței de capital – este un alt obiectiv al Strategiei. În acest sens vor fi organizate activități de educație financiară adecvată, dar vor fi create și precondiții pentru apariția unor investitori instituționali, precum și introducerea pilonului II de pensii și promovarea investițiilor în fonduri de pensii facultative și facilitarea apariției organismelor de plasament colectiv. Un alt obiectiv îl reprezintă modernizarea infrastructurii pieței de capital, ce presupune că piața de capital din Moldova va dispune de o platformă modernă de tranzacționare (acces la distanță, licitații electronice, informativă), precum și va asigura conexiunile necesare pentru efectuarea operațiunilor posttranzacționare în siguranță și la costuri minime, integrate în piața regională și globală.
Vor fi dezvoltate și instrumente noi pe piața de capital - prin acest obiectiv se țintește dezvoltarea instrumentelor FinTech. Nu în ultimul rând, Strategia prevede armonizarea legislației naționale în domeniu, conform procesului de aderare la UE. În scopul atingerii acestui obiectiv urmează a fi realizate, acțiuni îndreptate spre: asigurarea liberei circulații transfrontaliere, în raport cu țările membre UE, a serviciilor și capitalurilor pe piața de capital; asigurarea că publicul este bine informat despre schimbările planificate în politica de reglementare; colaborarea și coordonarea eficientă cu autoritățile competente, instituțiile și alte părți interesate în timpul consultărilor publice legate de propunerile de modificare a reglementărilor; educarea actorilor pieței privind noile reglementări și întărirea capacităților regulatorului pieței
Strategia vizează un cadru cuprinzător de politici publice, guvernate de diverse autorități de stat, astfel implementarea acesteia este condiționată de implicarea nemijlocită atât a CNPF, cât și a celorlalte autorități ale administrației publice centrale și locale, precum Parlamentul, Guvernul, Banca Națională a Moldovei, Ministerul Finanțelor, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, dar și a participanților profesioniști care activează pe piața de capital și entităților private, a societății civile, precum și a partenerilor de dezvoltare.
Informația privind gradul de implementare a Strategiei va fi inclusă în Raportul anual de activitate a CNPF, care se prezintă Parlamentului, Președinției și Guvernului până la data de 1 iunie a anului care urmează după anul de raport. Totodată, CNPF urmează să elaboreze mecansimul de implementare al Strategiei în termen de 6 luni de a intrarea în vigoare a Legii.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *
147 vizualizări
Data publicării:
11 Septembrie /2025 07:46
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
activitate investitionala
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.