Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Începând cu perioada de gestiune 2020, entitățile-mamă ale grupurilor mari de entități, precum și ale celor mici și mijlocii în cazul în care una dintre entitățile afiliate este entitate de interes public, în conformitate cu prevederile stipulate în art. 27 din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 (Legea nr. 287/2017) și pct. 12 din Standardul Național de Contabilitate (SNC) „Prezentarea situațiilor financiare consolidate” (Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 93/2019 cu modificările ulterioare) sunt obligate să întocmească și să prezinte bilanțul consolidat, situația consolidată de profit și pierdere și nota explicativă la situațiile financiare consolidate.
În primul semestru al anului curent, structurile de primire turistică colective cu funcțiuni de cazare din țara noastră au fost frecventate de 56,4 mii de turiști sau cu 36,5% mai mult față de perioada similară a anului precedent, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Astfel, din numărul total de turiști 36,8 mii sau 65,2% au constituit turiștii rezidenți, iar 19,6 mii - 34,8% au fost turiștii nerezidenți. Comparativ cu ianuarie-iunie 2020, numărul turiștilor nerezidenți a crescut cu 2,5% și a turiștilor rezidenți cu 65,7%.
În ianuarie-septembrie anul curent structurile de primire turistică colective cu funcțiuni de cazare din Moldova au fost frecventate de 126,1 mii de turiști, în creștere de 1,9 ori față de perioada corespunzătoare a anului precedent, pe fundalul reducerii indicatorului în cauză în ianuarie-septembrie 2020 față de ianuarie-septembrie 2019 cu circa 234,0 mii de turiști (de 4,5 ori). Conform datelor Biroului National de Statistică (BNS), din numărul total de turiști, 81,6 mii (sau 64,7%) sunt rezidenți și 44,5 mii (35,3%) – turiștii nerezidenți. Astfel, în comparație cu perioadă respectivă din anul precedent s-a majorat numărul turiștilor cazați la hoteluri și moteluri – cu 29,0 mii persoane (+76,3%),
Volumul mărfurilor exportate în primele șapte luni din anul curent a sporit cu 15,5%, până la $1572,5 mil., față de perioada similară din anul 2020, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Astfel, doar în luna iulie curent exporturile au avut o valoare de $240,9 mil., în creștere cu 6,2% comparativ cu luna precedentă și cu 26% – cu luna iulie 2020. Exporturile de mărfuri autohtone în ianuarie-iulie 2021 au constituit $1155,5 mil., fiind în creștere cu 10,5% față de perioada similară din anul 2020. Totodată, acestea reprezintă 73,5% din totalul exporturilor realizate în primele șapte luni ale anului curent.
Cea de-a treia rundă de negocieri pe marginea proiectului Acordului în domeniul securităţii sociale dintre Republica Moldova şi Republica Letonia, precum şi Acordului dintre Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova şi Ministerul Bunăstării al Republicii Letonia pentru implementarea Acordului în domeniul securităţii sociale dintre țările noastre se desfășoară în perioada 28-30 septembrie 2021, comunică Casa Națională de Asigurări Sociale. Acordul are drept scop asigurarea unui cadru de garanţii în domeniul asigurărilor sociale pentru lucrătorii migranţi din ambele state care desfăşoară sau au desfăşurat o activitate legală de muncă şi în prezent domiciliază pe teritoriul unuia din statele contractante.
În lunile ianuarie-martie 2021 importurile de mărfuri în Republica Moldova au însumat $1551,1 mil., cu 13,6% mai mult față de nivelul realizat în perioada similară din anul 2020. Biroul Național de Statistică anunță că volumul de importuri de mărfuri înregistrat doar în luna martie curent a constituit $630,2 mil., fiind în creștere față de luna februarie 2021 cu 20,8% și cu 25,9%, comparativ cu luna martie 2020. Conform datelor oficiale, importurile provenite din țările UE în trimestrul I al anului curent s-au cifrat la $731,5 mil., fiind în creștere cu 13,0% față de aceeași perioadă din anul 2020 și dețin o pondere de 47,2% în totalul importurilor.
Ocuparea incluzivă și productivă pentru tineri, sporirea protecției în muncă și un dialog social mai eficient sunt prioritățile noului Program de Țară pentru Muncă decentă, ce se propune a fi aplicat în perioada 2021-2024. Documentul a fost aprobat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Astfel, Programul prevede realizarea următoarelor acțiuni: Adoptarea noii Strategii Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (SNOFM), sensibilă la dimensiunea de gen și cu accent pe tineri; Performanța mai bună a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă; Un sistem operațional de anticipare a necesarului de calificări și o strategie de învățare pe tot parcursul vieții;
De rând cu creșterea exporturilor, în primele șapte luni ale anului 2021 s-a majorat și volumul importurilor, care este cu 32,5% mai mare față de cel raportat în lunile ianuarie-iulie 2020, în anul curent fiind importate mărfuri în sumă de $3828,3 mil., comunică Biroul Național de Statistică. Cu toate acestea, în luna iulie 2021 au fost importate mărfuri în sumă de $561,9 mil., cu 4,7% mai puțin decât în luna precedentă, dar cu 13,1% mai mult decât în luna iulie 2020.
Cabinetul de miniștri a aprobat două proiecte de hotărâri ce vizează ajutorul acordat țării noastre de către România, în vederea sprijinirii agriculturilor afectați de secetă. Astfel, prin primul proiect Agenția Rezerve Materiale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne a fost desemnată drept autoritate responsabilă de recepționarea, depozitarea, păstrarea, evidența și distribuirea motorinei acordate în calitate de ajutor umanitar.
Peste 130 de companii din întreaga țară au participat la Târgul online al locurilor de muncă (ediția a XIX-a), organizat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă pe platforma www.e-angajare.md în perioada 7-17 iunie curent. Potrivit datelor oferite de ANOFM, agenții economici au propus circa 2000 oferte de muncă din diferite domenii de activitate – medicină, administrație publică, industria prelucrătoare, industria textilă, contabilitate, comerț, transport etc. În perioada desfășurării Târgului locurilor de muncă, portalul www.e-angajare.md a înregistrat peste 11400 de accesări din 43 de țări,
În ultima perioadă tot mai multe persoane au activat sau încă activează de la distanță, iar o parte din manageri gestionează afacerile din altă țară decât cea în care este înregistrată afacerea. În acest context, impozitarea persoanelor care activează de la distanță provoacă o serie de întrebări. Aspecte ce țin de impozitarea nerezidenților și efectele fiscale ale activității acestora, precum și provocările din domeniul impozitului pe venit, în special remunerațiile, dar și armonizarea cadrului național în materie de TVA la directivele EU au fost discutate astăzi, 17 septembrie, în cea de-a doua zi a conferinței e-TAXCON'21.
În luna septembrie Republica Moldova ar putea obține de la Fondul Monetar Internațional, fără condiționalități și existența unui acord în acest sens, $400 mil. Oportunitatea se regăsește în decizia Comitetului executiv al FMI, care a susținut propunerea directorului general al Fondului, Kristalina Gheorghieva, privind alocarea Drepturilor Speciale de Tragere (DST) în echivalentul a $650 mld. – cea mai mare alocare din istoria FMI destinată țărilor-membre în funcție de contribuția statelor în cadrul FMI. Alocarea DST este planificată să contribuie la consolidarea răspunsului la criza COVID-19. Kristalina Gheorghieva a salutat sprijinul Comitetului executiv al FMI pentru inițiativa sa, menționând că acum această propunere trebuie examinată și aprobată de Consiliul guvernatorilor FMI.
Câştigul salarial mediu lunar nominal brut al unui angajat din mun. Chișinău în trimestrul II a fost de 10719,4 lei, fiind în creştere cu 15,3% faţă de aceeași perioadă a anului 2020, comunică Biroul Național de Statistică. Indicatorul a fost cu 18,5% mai mare decât media pe ţară (9044,5 lei). Potrivit informației publicate, în sectorul bugetar un angajat din capitală a avut un salariu mediu lunar de 9821,8 lei, cu 9,2% mai mult faţă de trimestrul II din anul precedent, iar în sectorul real –10891,2 lei şi s-a majorat cu 16,3% faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură (AIPA) informează că începând cu 1 octombrie sunt recepționate cererile de subvenționare pentru:
În conformitate cu art. 93 pct.9) din Codul fiscal, prin import de servicii se înțelege prestarea de către persoanele juridice și fizice nerezidente ale RM persoanelor juridice și fizice rezidente sau nerezidente ale RM, pentru care locul prestării se consideră a fi RM. La determinarea regimului fiscal privind TVA în cazul prestării serviciilor de către/către un rezident/nerezident RM, este necesar de a stabili locul livrării serviciilor. Conform art. 93 pct. 15) din CF, locul livrării serviciilor se determină conform regulilor stabilite în art.111 al aceluiași Cod1.
Cuantumul cantitativ de motorină din ajutorul umanitar extern acordat de către România destinat compensării parțiale a pierderilor suferite de producătorii agricoli ca urmare a înregistrării secetei la culturile de fitotehnie pentru roada anului 2020 va fi stabilit de un Regulament, proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea acestuia fiind elaborat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Astfel, prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) va fi întocmită lista potențialilor beneficiari și cuantumul de motorină corespunzător nivelului de afectare de secetă. AIPA va prezenta Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, inclusiv Comisiei interdepartamentală pentru ajutoare umanitare, lista potențialilor beneficiari de ajutorul umanitar extern oferit de România, în limita cantității de 6000 tone de motorină.
Up Moldova - leader pe piața cardurilor de masă din Republica Moldova a fost apreciat de către sistemul internaţional de plată Mastercard cu premiul pentru promovarea plaților fără numerar de către sistemul internațional de plata Mastercard. Premiul a fost înmânat în cadrul evenimentului „Mastercard Day”, care se desfăşoară anual în Moldova, fiind invitaţi în calitate de speakeri experţi internaţionali în business şi banking, reprezentanţii băncilor comerciale din ţară şi partenerii de dezvoltare. Este de menţionat faptul ca recent Up Moldova în parteneriat cu Mastercard a lansat în premieră pe piața tichetelor de masă, propria soluție de plăți mobile – portofelul digital, care permite achitarea cumpărăturilor contactless. Acum, deținătorii cardurilor Mastercard, eliberate de Up Moldova, își pot achita cumpărăturile direct de pe telefonul mobil. Astfel, pentru a transforma telefonul mobil într-un dispozitiv de plată este suficientă o simplă apropiere de terminal. La achitarea cu telefonul mobil nu se percep comisioane suplimentare. Securitatea și siguranța tranzacției este garantată de standardele internaționale Mastercard.
Ministerul Economiei și Infrastructurii a publicat Raportul de evaluare a activității Parcului pentru tehnologia informației „Moldova IT Park” în anul 2020. Potrivit documentului, la sfârșitul anului 2020, calitatea de rezident o dețineau 658 entități (513 companii cu capital local și 145 companii cu capital străin), în creștere cu 25% comparativ cu anul 2019 și cu 95% – în raport cu anul fondării 2018. Fondatori ai companiilor sunt atât investitori din Republica Moldova, cât și din alte 34 țări, lideri în crearea întreprinderilor cu capital străin fiind Statele Unite ale Americii (25 companii), România (18 companii), Italia (13 companii), Marea Britanie (11 companii) și Germania (11 companii), care au apreciat modelul fiscal și de operare al Moldova IT Parc.
Legea contabilității nr.287/2017 (Lege) care reprezintă cadrul normativ de bază al contabilității în Republica Moldova, prevede că, contabilitatea se ține în limba română. Având în vedere acest fapt, întrebarea care survine frecvent în rândul contribuabililor, este dacă pot fi primite/acceptate
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *