Panorama

Cehii aplică soluţia germană pe piaţa muncii

Guvernul ceh, sindicatele şi patronatele au căzut de acord să aplice pe piaţa muncii soluţia folosită cu succes în Germania în timpul crizei pentru a preveni concedierile şi în care angajatorii reduc numărul orelor de muncă şi salariile, iar guvernul acoperă o parte din costurile cu munca, scrie The Wall Street Journal. Soluţia, denumită „kurzarbeit“ în germană, a permis Germaniei ca în pofida severei crize economice şi financiare prin care a trecut întreaga zonă euro să aibă acum cea mai redusă rată a şomajului din istorie. Prin aplicarea modelului german guvernul ceh nu va trebui să plătească în întregime ajutoarele de şomaj, ceea ce ar fi mai costisitor. În acelaşi timp, nu este periclitată stabilitatea veniturilor din taxe deoarece angajaţii şi familiile lor nu au în faţă perspectiva sumbră a concedierii. Guvernul va înainta parlamentului proiectul de lege privind „kurzarbeit“ în următoarele săptămâni, iar legea ar putea intra în vigoare pe 1 ianuarie. Deşi programul a ajutat Germania în criză, observatorii se întreabă dacă acesta este eficient şi pe termen lung. Printre cei care sprijină aplicarea acestei soluţii este Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

via www.zf.ro

1283 vizualizări

Data publicării:

22 August /2014 13:44

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

solutie | Cehia | piata

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon