Panorama
PIB-ul Chinei a crescut cu 7,3% în trimestrul trei, cel mai lent ritm după primul trimestru din 2009
Creşterea economică a fost susţinută de exporturi decente şi de faptul că cererea internă este mai mult decât cea de pe piaţa imobiliară, a declarat Louis Kuijs, economist şef la divizia din China a Royal Bank of Scotland Group, în Hong Kong.Producţia industrială a urcat cu 8% în septembrie, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, comparativ cu un avans de 7,5% anticipat de analişti şi cel de 6,9% consemnat în august, cel mai lent din peste cinci ani. Vânzările de retail au crescut la rândul lor cu 11,6% în termeni anuali, fiind aproape de aşteptările analiştilor, dar sub ritmul de 11,9% înregistrat în august. Premierul Li Keqiang şi-a exprimat preferinţa pentru reforme care să stimuleze economia, iar guvernatorul băncii centrale s-a angajat să menţină o politică monetară prudentă. Preşedintele Xi Jinping a declarat în luna mai că ţara are nevoie să se adapteze la un ritm "normal" de creştere economică. "Guvernul a reiterat că nu vor fi aplicate măsuri ample de stimulare, iar datele de astăzi vor întări această intenţie", consideră Zhu Haibin, economist şef în China la JPMorgan Chase, în Hong Kong. Faţă de trimestrul al doilea, creşterea PIB, ajustată sezonier, a fost de 1,9%, comparativ cu aşteptările analiştilor de 1,8% şi avansul de 2% înregistrat în trimestrul precedent.
via www.mediafax.ro
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1276 vizualizări
Data publicării:
22 Octombrie /2014 11:01
Domeniu:
Noutăți
Etichete:
China | economie | PIB | Reforme
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.