
Știri
Planul controalelor de stat 2023: AAC
Agenția Aeronautică Civilă a planificat pentru anul 2023 efectuarea a 10 controale de stat în domeniul protecției consumatorilor în transportul aerian, acestea fiind aprobate de autoritate prin Ordinul nr. 254/INT din 29 noiembrie curent.
Printre subiecții ce urmează a fi supuși controlului de către AAC, se regăsesc AVIA INVEST, Centrul de Medicină a Aviației Civile, Air Moldova, Moldatsa etc. Lista completă a controalelor poate fi vizualizată aici.
Amintim, misiunea AAC constă în implementarea politicilor în domeniul aviației civile și supravegherea respectării de către persoanele fizice și juridice a legislației în domeniu pentru asigurarea siguranței zborurilor, securității aeronautice și protecției consumatorului.
Conform art. 15 din Legea nr. 131/2021 privind protecția consumatorilor, planul controalelor se înregistrează de către fiecare organ abilitat cu respectivele funcţii în Registrul de stat al controalelor până la data de 1 decembrie a anului care precede anul calendaristic la care se referă planul controalelor. Acesta se aprobă prin decizia organului abilitat și stabilește un număr exact de controale planificate asupra unui număr prestabilit de persoane pe parcursul unui an calendaristic.
Pentru anul 2022 AAC a avut planificate 11 controale de stat.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *
1142 vizualizări
Data publicării:
06 Decembrie /2022 07:57
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
control de stat | planul controalelor | aeronautică | Autoritatea Aeronautică Civilă
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.