10
06
2013

2268

Agentul economic este proprietar al unui panou publicitar amplasat în centrul oraşului „X” cu suprafaţa de 25 m2
Din momentul primirii autorizaţiei şi pînă la data de 14 aprilie 2012 agentul economic a amplasat pe acest panou publicitate exterioară. Totodată, din 15 aprilie curent agentul economic, în temeiul unui contract de prestări servicii, încheiat cu o asociaţie obştească, amplasează informaţii cu caracter social, cu textul„Fumatul dăunează sănătăţii”. Pentru trimestrul I al anului 2012 agentul economic a calculat şi achitat taxa pentru dispozitivele publicitare, avînd în vedere că a amplasat publicitate comercială prin intermediul acestui panou. Totodată, apare întrebarea dacă are sau nu obligaţia agentul economic de a calcula şi achita taxa respectivă pe perioada amplasării publicităţii sociale?
În conformitate cu prevederile art. 288 pct. 9) al Codului fiscal, prin publicitate socială se subînţelege publicitatea care reprezintă interesele societăţii şi ale statului în propagarea unui mod de viaţă sănătos, ocrotirea sănătăţii, protecţia mediului înconjurător, păstrarea integrităţii resurselor energetice, protecţia socială a populaţiei şi care nu are scop lucrativ şi urmăreşte obiective filantropice şi de importanţă socială.

-
Domeniu:
-
Nr. revistei:
-
Autorul|Newsmaker:
-
Instituție: