Фильтр поиски по категориям

Ca rezultat al analizei și evaluării Programului de ajutor social efectuate de experții internaționali, a fost formulată propunerea de majorare anuală cu 2,82 puncte a punctajului de bunăstare, ce ar permite creșterea numărului de beneficiari ai ajutorului social. Astfel, în anul 2021 urmează să beneficieze de suportul statului, suplimentar la numărul beneficiarilor existenți, circa 1800 de familii, iar încă 2500 de familii vor fi incluse în programul pentru ajutorul acordat în perioada rece a anului. Cheltuielile necesare pentru implementarea acestor modificări vor constitui 29,6 mil. lei, bani prevăzuți în Cadrul Bugetar pe Termen Mediu pentru anii 2021-2023. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a elaborat proiectul hotărârii de Guvern pentru modificarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi plată a ajutorului social.
23 Сентябрь /2020 08:00
În luna martie 2020, a decedat administratorul companiei ,,X”. Acesta deţinea majoritatea pachetului de acţiuni şi prima semnătură pe acte. Astfel, compania ,,X” nu are posibilitatea de a prezenta dările de seamă fiscale, în lipsa administratorului împuternicit. Care este procedura de prezentare a dărilor de seamă în cazul decesului administratorului? Art. 187 alin. (21) lit. b) din Codul fiscal (CF) stabilește subiecții care sunt obligați să prezinte dările de seamă fiscale utilizând, în mod obligatoriu, metode automatizate de raportare fiscală. Totodată, art. 187 alin. (3) din CF specifică că darea de seamă fiscală prezentată atât pe suport de hârtie, cât şi în format electronic, de regulă, trebuie să conţină semnătura (după caz, semnătura electronică), aplicată în modul stabilit de Guvern sau semnătura electronică de autentificare, aplicată în modul stabilit de SFS.
23 Сентябрь /2020 08:00
Conform bazei de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, la 21 septembrie 2020 în țară erau înregistrate 8240 locuri de muncă vacante, practic același număr ca și la începutul lunii curente. Cele mai multe locuri libere sunt înregistrate în Chișinău (2757) și Bălți (1931), iar cele mai puține – în Dubăsari (37) și în Dondușeni (34). Potrivit datelor, 30% din numărul total sunt destinate persoanelor cu nivel de instruire superior și mediu de specialitate (2476 locuri vacante). În activitatea financiară, economică, contabilă sau de asigurări sunt declarate libere 87 locuri de muncă, majoritatea fiind pentru contabili și contabili-șef – 69. De asemenea, pe piața muncii mai este nevoie de economiști (8), specialiști bancari (6), auditori interni (4).
23 Сентябрь /2020 07:59
Министерство экономики и инфраструктуры обнародовало Прогноз основных макроэкономических показателей на 2021-2023 гг., в соответствии с которым при оценке перспектив развития внешней торговли Республики Молдова были приняты во внимание экономические тенденции, зарегистрированные нашей страной в первые месяцы текущего года и отражающие последствия пандемии COVID-19, влияние внешних факторов, прогноз развития экономики стран-партнеров, а также объем международной торговли. Так, по мнению авторов документа, снизится не только экспорт отечественных товаров, но и реэкспорт, в том числе резидентов свободных экономических зон.
23 Сентябрь /2020 07:59
Întreprinderile din întreaga lume au fost și încă rămân afectate de consecințele negative provocate de pandemie. Totodată, acestea trebuie să elaboreze strategii eficiente pentru etapa post-criză. Ce acțiuni sunt binevenite pentru continuitatea afacerii? Cum poate supraviețui businessul în timpul unei crize? Cum ne ajută comunicarea în aceste situații? Răspunsul la aceste și alte întrebări a fost propus în cadrul unui webinar dedicat IMM-urilor organizat de Echipa Consultanță pentru Micul Business, BERD Moldova, cu suportul EU4Business a UE, în parteneriat cu Organizația Internațională a Muncii (OIM), Consiliul Economic și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
22 Сентябрь /2020 13:58
Unele întreprinderi, în scopul asigurării protecției angajaților în situația de pandemie, au decis să le ofere posibilitatea utilizării serviciilor de taxi la deplasarea la/de la locul de muncă. În aceste condiții apare întrebarea ce ține de deductibilitatea acestor servicii, dar și a regimului fiscal al plăților respective efectuate în folosul angajaților. Amintim că, în conform prevederilor art. 24 pct. (19) din Codul fiscal, angajatorului i se permite deducerea cheltuielilor și pentru transportul organizat al angajaților, totodată fiind indicat că Guvernul stabilește modul de deducere.
22 Сентябрь /2020 08:01
În ianuarie-iunie 2020, volumul investițiilor în active imobilizate s-a diminuat cu 14,9%, însumând 7,9 mld. lei. Au scăzut esențial investițiile finanțate din sursele proprii ale agenților economici, bugetul public național, credite interne și surse străine: - surse proprii ale agenților economici – cu 11,2% (valoarea 5,9 mld. lei, contribuția -7,2 p.p.) - bugetul de stat – cu 58,1% (valoarea 2,6 mld. lei, contribuția -3,9 p.p.) - bugetele unităților administrativ-teritoriale – cu 43,5% (valoarea 3,1 mld. lei, contribuția -2,5 p.p.); - credite interne – cu 23,3% (valoarea 7 mld. lei, contribuția -2,3 p.p.) - surse străine – cu 33,5% (valoarea 4 mld. lei, contribuția -2,0 p.p.).
22 Сентябрь /2020 08:00