Новости

Rezultatele reformei SFS

În cadrul conferinței anuale de taxe, organizată de PwC Moldova cu genericul „Climatul de afaceri în Moldova – Evoluții fiscale și regulatorii de imapct” din 28 martie 2018 a fost discutată și noua structură a Serviciului Fiscal de Stat, care este în vigoare de la 1 aprilie 2017. Directorul adjunct al Serviciului Fiscal de Stat, Iurii Lichii, a vorbit despre efectul reorganizării insituţiei, care este resimțit de contribuabili. Acesta a menționat că scopul principal al reformei administrării fiscale a fost eficientizarea activității SFS, care va duce, nemijlocit, la prestarea unor servicii fiscale calitative pentru contribuabili. În primul rând, procesele importante din cadrul SFS, cum ar fi controalele fiscale, au devenit centralizate și standardizate, ceea ce înseamnă raționalizarea resurselor umane și financiare, a menționat directorul adjunct al SFS, care a mai spus că, datorită acestei reforme, organul fiscal are un contact direct cu contribuabilul. Totodată, acesta a adus la cunoştinţa asistenţei informaţia privind acţiunile întreprinse de către Serviciul Fiscal de Stat pentru prevenirea și combaterea salariului în plic și a muncii la negru, în contextul lansării campaniei „Refuză salariul în plic – cere să îți fie respectate drepturile!” Iurii Lichii a menționat că această campanie este, de fapt, continuitatea acțiunilor SFS care sunt desfășurate anual. Aceasta este o problemă cronică pentru țara noastră, dar a venit timpul să avem o anumită atitudine față de acest fenomen. Pe lângă spotul de informare difuzat în media, SFS va întreprinde și controale fiscale la 17 agenți. Vreau să vă informez că deja a fost efectuat un control, însă, când vom finaliza întregul proces, vom veni cu informații. Scopul campaniei nu este de a presa contribuabilii, ci de a informa și încuraja renunțarea la această practică, a mai spus el. Va continua.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | PwC Moldova

1464 просмотры

Дата публикации:

29 Март /2018 11:16

Тематика:

Налоговое администрирование | Новости | Налоговое законодательство

Ключевые слова

reforma controalelor de stat | SFS | salarii în plic | Iurii Lichii | conferinta anuala | PwC Moldova

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon