Новости

Sarcina lunară de venituri la BPN, realizată la nivel de 104,5%

În anul 2018, veniturile acumulate la bugetul public național (BPN) administrate de către SFS, au înregistrat o creștere de 12,8 % față de anul 2017, potrivit Raportului de activitate al Serviciului Fiscal de Stat pentru anul 2018, fiind înregistrate încasări în sumă de 36,9 mld. lei, ceea ce constituie o creștere cu 4,2 mld. lei față de anul precedent, suma veniturilor la BPN planificată inițial fiind depășită cu 6,6 mld. lei. Potrivit Raportului, indicatorul de performanță aferent realizării sarcinii de venituri pentru anul 2018 a fost „Sarcina lunară de venituri la BPN administrate de SFS (BS, BL, BASS, FAOAM) executată la nivel de 100%”, acesta fiind realizat la nivel de 104,5%. Astfel, în bugetul de stat au fost încasate 16,5 mld. lei, ceea ce constituie cu 2,2 mld. lei mai mult comparativ cu anul 2017 sau o creștere de 15,0%. În raport cu sarcina stabilită de 15,4 mld. lei, au fost acumulate venituri cu 1,1 mld. lei mai mult (7%). Totodată, în bugetul unităților administrativ-teritoriale încasările din anul trecut constituie 3,8 mld. lei, ceea ce reprezintă cu 0,4 mld. lei mai mult față de anul 2017 (creștere de 10%). Comparativ cu sarcina stabilită de 3,7 mld. lei, au fost acumulate venituri cu 0,1 mld. lei mai mult, ceea ce constituie 3%. În bugetul asigurărilor sociale de stat s-au încasat 12,6 mld. lei - cu 1,2 mld. lei mai mult în raport cu anul 2017 (creștere de 11,0%). Veniturile acumulate la BASS au depășit sarcina stabilită (12,4 mld. lei) cu 0,3 mld. lei sau cu 2,0%. În același timp, în Fondul asigurării obligatorii de asistenţă medicală s-au încasat 4 mld. lei, ceea ce constituie cu circa 0,5 mld. lei mai mult decât în anul 2017 sau cu 14,0%, și aici depășindu-se sarcina stabilită cu 4%. De asemenea, Raportul mai arată că, la situația din 31.12.2018, conform datelor din sistemul SFS, se înregistrează restanță la plăți de bază în sumă totală de 1007,9 mil.lei. Comparativ cu situația din 31.12.2017, restanța înregistrează o diminuare cu 129,2 mil. lei sau cu 11,4%. În scopul stingerii obligațiilor fiscale ale contribuabililor restanțieri, SFS a aplicat modalitățile de executare silită prevăzute de Codul Fiscal, prin intermediul cărora, în anul 2018, au fost încasate 1157,3 mil. lei sau cu 54,8 mil. lei mai mult față de anul 2017. Notă: Pentru anul 2019 au fost planificate venituri la bugetul de stat în sumă de 42125,5 mil. lei și cheltuielile în valoare de 47664,2 mil. lei.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1631 просмотры

Дата публикации:

22 Февраль /2019 08:01

Catalogul tematic

Налоговое администрирование | Новости | Косвенные методы оценки налогового обязательства

Ключевые слова

venituri acumulate | SFS | administare fiscala | monitorul.fisc.md | raport

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon