27
12 2018
12309

Legea bugetului de stat pentru anul 2019, publicată

Veniturile bugetului de stat pentru anul 2019 vor constitui 42125,5 mil. lei, iar cheltuielile sunt aprobate la nivel de 47664,2 mil. lei. În Monitorul Oficial din 22 decembrie 2018 a fost publicată Legea bugetului de stat pentru anul 2019 și decretul de promulgare al acesteia.

Pentru finanțarea investițiilor capitale pe autorități publice centrale se vor acorda alocații în sumă de 237 4183,6 mii lei, iar în bugetul Fondului de investiții sociale, pentru lucrări de renovare a instituțiilor de învăţământ – 92 046,7 mii lei din contul împrumutului acordat de Banca Mondială în cadrul proiectului „Reforma învăţământului în Moldova”.

Potrivit documentului, din bugetul de stat se vor acorda alocații pentru fondul rutier în sumă de 102 4089,1 mii lei, iar defalcările anuale din volumul total al accizelor la produsele petroliere, cu excepția gazului lichefiat, nu vor depăși 35,76%. Alocațiile pentru Programul de reparație a drumurilor publice naționale, locale, comunale și a străzilor sunt aprobate în sumă de 950 000,0 mii lei.

Totodată, pentru Fondul de susținere a populației vor fi alocate mijloace financiare în sumă de 86 108,9 mii lei, inclusiv 64 244, 5 mii lei pentru finanțarea pachetului minim de servicii sociale de către autoritățile administrației publice locale de nivelul al doilea.
Din bugetul de stat vor mai fi acordate 60 930,8 mii lei pentru plata cotizaţiilor în organizaţiile internaţionale al căror membru este Republica Moldova, iar pentru implementarea Strategiei de reformă a administraţiei publice, se vor aloca mijloace financiare în sumă de 140 000,0 mii lei.

Pentru implementarea Programului de stat „Prima casă” se prevăd alocații în sumă de 70000,0 mii de lei, dintre care 50000,0 mii de lei sunt pentru onorarea garanțiilor de stat în cadrul programului.
Legea mai prevede că pentru calcularea, începând cu 1 ianuarie 2019, a salariilor angajaților din sectorul bugetar în conformitate cu Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, se stabileşte valoarea de referință în mărime de 1500 lei. În același timp, prin derogare, se stabilește valoarea de referință în mărime de 1000 lei pentru persoanele cu funcții de demnitate publică din cadrul Parlamentului, în mărime de 1100 lei – pentru șefii de cabinet și consilierii din cadrul cabinetului Președintelui Parlamentului, al Președintelui Republicii Moldova și al Prim-ministrului.

Totodată, legea prevede o valoare de referință de 1300 lei pentru persoanele cu funcții de demnitate publică din cadrul autorităților finanțate de la bugetul de stat, cu excepția persoanelor din cadrul Parlamentului, a judecătorilor, a procurorilor și a inspectorilor-judecător.
Se stabilește prețul minim de comercializare cu amănuntul la țigarete, poziția tarifară 2402 20, pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2019, la 25 lei pentru un pachet de țigarete cu filtru și la 19 lei pentru cele fără filtru. Comercializarea ţigaretelor cu sau fără filtru la preţuri mai mici decât cele minime de referinţă se sancţionează cu amendă în mărime de 50% din valoarea acestora, pornind de la preţul minim de referinţă respectiv, dar nu mai puţin de 1000 de lei. Amenda stabilită se percepe la bugetul de stat prin decizia adoptată de Serviciul Fiscal de Stat.

Legea stabilește că, la situaţia din 31 decembrie 2019, datoria de stat internă nu va depăşi 25799,6 mil. lei.Datoria de stat externă este preconizată la nivelul de 37211,9 mil. lei, echivalentul a $2119,1 mil. Soldul garanţiilor de stat externe va constitui zero lei, iar soldul garanţiilor de stat interne nu va depăşi 1000,0 mil. lei.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.